vineri, 19 aprilie, 2024

Cand si de ce doare colonul

Distribuie:

Publicat:

Durerea de colon este o formulare mai ciudata din punct de vedere  medical, deoarece o durere situata chiar pe traiectul colonului poate sa fie data de colon, dar si de alte numeroase situatii, potrivit dr. Alecse Valerian Ditoiu, gastroenterolog la Fundeni Bucuresti.

Colonul este localizat in abdomen. El incepe de la radacina piciorului drept cu cecul, de care este agatat apendicele, urca pana sub coaste (acesta este colonul ascendent), merge apoi traversand partea de sus a abdomenului (acesta este colonul transvers) de unde coboara pe partea stanga a abdomenului (colonul descendent) pana in pelvis (colonul sigmoid – are forma literei S) terminandu-se cu orificiul rectului.

Colonul are numerosi nervi care ii comanda miscarile prin care amesteca si evacueaza materiile fecale, ii  regleaza secretia, dar are si terminatii nervoase care culeg durerea. In majoritatea cazurilor colonul doare atunci cand diametrul sau creste peste normal, de obicei prin obstructie sau gaze, daca  apar spasme ale musculaturii sale sau daca este iritat sau ranit un nerv din zona colonului. Colonul boli pozaIn interiorul colonului nu exista terminatii nervoase care sa culeaga durerea, de aceea o rana in interiorul colonului, o sangerare, o biopsie nu sunt dureroase.

Dupa cum am spus colonul doare cand este umflat excesiv , spastic sau are un nerv iritat.

Principalele boli ale colonului care pot da dureri sunt: colonul iritabil, cancerul de colon, bolile inflamatorii intestinale, diverticulii colonului, ocluzia intestinala, infarctul colonului, constipatia severa. Dupa cum vedeti sunt boli simple dar si altele foarte grave care pot da acelasi simptom: durere de colon. S.D.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img