vineri, 19 aprilie, 2024

Capitala Romaniei are un nou primar general interimar

Distribuie:

Publicat:

Razvan Sava, candidatul propus de PNL, a fost ales miercuri de Consiliul General al Municipiului Bucuresti in functia de primar general interimar. Din 45 consilieri prezenti, 34 au votat pentru si 11 impotriva. Mai intai, Sava a fost ales in functia de viceprimar, dupa care a fost propus pentru a asigura interimatul.  Acesta nu a avut un contracandidat in “competitia” pentru ocuparea functiei de primar general interimar deoarece Dan Darabont (PSD), celalalt viceprimar in functie, nu a fost propus si nici nu a dorit acest post. Sava a fost sustinut de Teodor Atanasiu.

“PNL in sfarsit isi asuma responsabilitatea de a avea un cuvant de spus, tinand cont ca reprezinta majoritatea din Consiliul General. Fiindca ieri s-a spus ca fara PSD nu se poate face majoritate, votul de azi infirma acest lucru. Din cei 47 de consilieri prezenti, 24 sunt ai PNL.  Fara PNL nu poate fi ales niciun interimar. Doriti sa avem in continuare o criza politica, circ haos? PSD va face o opozitie constructiva pentru a rezolva problemele Bucurestiului, ca sa terminam cu fruntea sus acest mandat. Ca atare, noi nu facem acest joc politic. Consilierii PSD se vor exprima prin vot ca opozitie fata de propunerea de azi”, a declarat Dan Darabont.

Cristinel Deaconescu, consilier independent, i-a cerut lui Dan Darabont sa isi dea demisia daca nu vrea sa candideze pentru a asigura interimatul si a strigat “USL traieste!”.

“Va multumesc pentru votul de incredere. Imi doresc sa fim o echipa, impreuna sa construim o administratie moderna”, a declarat Sava imediat dupa numire.

Sava a declarat ca este pregatit sa ocupe aceasta functie si are patru prioritati:
– sa nu ramana bucurestenii fara caldura in aceasta iarna;
– sa faca pregatirile necesare pentru sezonul rece;
– sa publice pe site contractele de achizitii publice;
– sa faca un audit al Primariei.

Cine este Razvan Sava

De meserie inginer energetician, Sava a absolvit Facultatea de Energetica – Universitatea Politehnica Bucuresti in 1995, dupa care a lucrat in mediul privat. Acesta are 46 ani.

Razvan Sava este in Consiliul General al Municipiului Bucuresti din 2012 si presedintele Comisiei pentru Utilitati Publice, din cadrul PMB.

Cariera:
-2008-2012 – manager ICT Totall Term
– 2004-2008 manager ICT Tehno;
– in 2001-2004 – director Protehnic Grup
– 1997-2001 director regional Romstal Imex
– 1996- 1997 – consultant tehnic Ascomi Trade Company;
– 1995-1996 – inginer proiectare Tubal;

Avere:
– un teren de 480 mp in orasul Pantelimon, cumparat in 2007 impreuna cu sotia;
– un apartament de 140 mp in Bucuresti, sector, 1 cumparat in 2010 impreuna cu sotia;
– un autoturism Jaguar cumparat in 2006;
– credite la banca in valoare de 190.000 de euro, luate in 2007 si 2010;
–  in 2014 a avut un venit provenit din indemnizatia de consilier – 11.913 lei an;
– sotia, consilier/sef departament la CNVM (Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare)are un venit de 273.465 lei/an;

Interese:
– este asociat la firma ICT Tehno-Term si ICT Com-Term;
– este vicepresedintele filiala PNL sector 6.

La sedinta de Consiliu General de miercuri a participat si fostul primar interimar, Stefanel Dan Marin, demis marti de acelasi consiliu.

Stefanel Dan marin le-a multumit celor care l-au sprijinit si a acuzat ca anumite persoane au vrut sa isi protejeze interesele, din acest motiv fiind inlaturat.

“Le multumesc celor care m-au sprijinit in cele 70 de zile si au venit cu proiecte concrete pentru Bucuresti. Tin sa nu le multumesc celor care au venit la mine si au vrut sa isi protejeze anumite interese. Nu am participat la sedinta de ieri din respect pentru d-voastra, ca sa nu influentez o decizie politica luata acum o saptamana. Inainte de a vota este bine sa va ganditi cum veti sprijini administratia, fiindca daca veti proceda ca acum 70 de zile, sa aruncati cartoful fiebinte de la unul la altul, nu este bine. Si acum cartoful este caldut”, a spus acesta.

Fostul primar interimar spune ca acuzatiile aduse de PNL si PSD sunt false.

“Dupa ce am vizualizat inregistrarea cu sedinta de ieri, am ramas uimit acuzatiile ce mi se aduc referitor la RADET. S-a spus ca nu am facut demersurile pe langa Guvern pentru a rezolva criza gazului,  care nu este produsa de aici, ci din Estul Europei. Am ajuns sa fac poteca catre Ministerul Energiei. Aceasta criza a fost creata artificial pentru a face un joc politic. Din seara asta RADET va functiona perfect, ELCEN nu va mai spune ca nu are gaz, nu vor mai fi avarii in retea, doar ca s-a schimbat conducerea primariei. Este un joc politic care v-a iesit”, a mai declarat acesta.

Stefanel Dan Marin a facut si un scurt bilant al celor 70 de zile de mandat.

“Pot spune cu mana pe inima ca in cele doua luni,  anumite directii au inceput sa functioneze. Ce am gasit acum 70 de zile era haos. A fost un haos creat pentru a se acoperi anumite ilegalitati care s-au produs si unele se produc in continuare. Daca nu vom spune la un moment dat toti nu, inclusiv cei care conduc cgmb si nu se afla in sala acum, va fi foarte greu cu Primaria Capitalei, indiferent de cine va fi condusa.  De asta am ajuns aici, ca am zis nu, ca nu am vrut sa dechid robinetul intr-o parte, ca nu am vrut sa pun un director care sa mearga la un anumit hotel sau sa fie condus de la un anumit partid”, a incehiat Stefanel Dan Marin.
Intrebat din sala de ce nu merge la DNA daca face asemenea acuzatii, acesta a declarat ca o sa mearga si acolo.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img