joi, 28 martie, 2024

Cardurile de sanatate, blocate din nou – care este motivul

Distribuie:

Publicat:

Folosirea cardurilor de sanatate este in continuare problematica pentru medici, iar presedintele CNAS, Vasile Ciurchea, sustine ca “sunt si momente in care nu functioneaza”.

Medicii de familie au raportat, vineri dimineata, ca sistemul de folosire a cardului de sanatate este blocat, lucru confirmat si de Ciurchea.

“Sistemul functioneaza, este foarte adevarat ca raspunde ceva mai greoi, pentru ca este foarte solicitat. In aceasta zi se face raportarea lunii anterioare, se fac plati pentru luna anterioara si se raporteaza si pentru luna decembrie”, a explicat problemele presedintele CNAS, la Realitatea TV.

Acesta a mentionat ca se pot oferi consultatii in regim offline, dupa care, in 72 de ore, “acele servicii trebuie incarcate in sistemul informatic”.

In plus, Chiurchea mentioneaza ca in sistemul informatic “apar probleme tot timpul” si ca “nu exista perioade in care nu apar probleme”.

“Unele probleme nu mai apar, apar altele. De regula, functioneaza 100 la suta, dar sunt si momente in care nu functioneaza. Niciodata nu am ascuns un moment in care sistemul nu a functionat.

Preocuparea noastra este sa functioneze 100 la suta. Este un sistem informatic care are probleme cand raspunde mai greu. Sistemul functioneaza, e adevarat ca mai greu”, a mai spus Ciurchea.

Un medic de familie a spus, la Realitatea TV, ca a incercat sa introduca retetele in sistem si acestea nu au fost validate, blocandu-se deseori de dimineata pana seara in zilele de vineri.

Sistemul electronic ce ar trebui sa asigure citirea cardurilor de sanatate a intampinat numeroase probleme in acest an, in care implementarea cardului a fost amanata de mai multe ori.

In cele din urma, 1 septembrie a fost data oficiala de la care cardul a inceput sa fie obligatoriu, insa au fost raportate blocaje ale sistemului electronic si in septembrie si noiembrie.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img