vineri, 29 martie, 2024

Care ar fi prima miscare a noului ministru propus al Agriculturii

Distribuie:

Publicat:

Ministrul propus al Agriculturii, Achim Irimescu, a declarat, luni, ca isi propune simplificarea birocratiei si a documentatiei pentru derularea proiectelor finantate din fonduri europene, in agricultira si dezvoltare rurala.

Audiat de comisiile de specialitate ale Parlamentului, el a criticat birocratia din actualul sistem pentru fondurile europene.

“Din pacate in loc sa simplificam lucrurile in timp, mai mult le-am complicat. Sunt o multime de formulare, de avize care se cer, iar in alte state nu exista o astfel de birocratie. Daca ne uitam pana de curand erau 70.000 de pagini de legislatie europeana in PAC. Sigur, comisarul Dacian Ciolos a incercat sa simplifice dar introducerea inverzirii si alte doua masuri pentru Romania, respectiv tinerii fermierii si micii fermier au adaugat legislatie si au complicat lucrurile. Deci, imi propun simplificarea si sper sa reusim sa facem ceva pentru ca noi in Romania am creat munti de hartie”, a spus Achim Irimescu.

Irimescu a mai avertizat ca Romania va pierde aproximativ 1 miliard de euro din fondurile europene care ii erau alocate prin Programul National de Dezvoltare Rurala si Programul Operational pentru Pescuit in perioada de programare 2007-2013.

“Prioritatea numarul unu la nivelul Ministerului Agriculturii pentru anul viitor este aplicarea Politicii Agricole Comune (PAC) si a Politicii Comune de Pescuit. Pe langa aspectele legislative o mare problema este cea a absorbtiei. S-a avansat foarte mult, dar inca exista riscul si probabil se vor dezangaja anul acesta un miliard de euro pe dezvoltare rurala si aproape 40% pe fondurile de pescuit. Avem desigur provocari mari si imi propun sa analizez cu toti cei implicati masuri pentru a reusi reducerea dezangajarilor. S-a renuntat la proiecte de 800 de milioane de euro, este o sarcina grea pentru a putea recupera ce se mai poate recupera. Sigur nu vom putea face minuni, au fost cauze obiective si nu-mi propun sa critic pe nimeni”, a mai afirmat Achim Irimescu.

Irimescu a primit, luni, aviz pozitiv pentru functia de ministru al Agriculturii, din partea Comisiilor de agricultura ale Parlamentului, plenul reunit al celor doua camere urmand sa voteze marti asupra intregului Cabinet Ciolos.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img