vineri, 29 martie, 2024

Carte de identitate falsă descoperită la controlul de frontieră din Vama Albita

Distribuie:

Publicat:

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa efectuează cercetări în privinţa unui tânăr cu cetățenie Republica Moldova asupra căruia a fost descoperită o carte de identitate românească falsă.

În data de 05 octombrie, în jurul orei 21.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa, s-a prezentat pentru a intra în ţară, ca pasager într-un autoturism, un cetățean din R. Moldova în vârstă de 19 de ani.

În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra vehiculului și persoanelor, ocazie cu care a fost descoperită ascunsă o carte de identitate cu însemnele autorităţilor române, având imprimate datele și fotografia tânărului pasager.

Cu ocazia verificărilor specifice efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit că documentul în cauză nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale unuia autentic, fiind fals total. 

Cu privire la cele constatate, tânărul a declarat că a procurat cartea de identitate descoperită la controlul de frontieră prin intermediul unui conațional, ale cărui date nu le cunoaşte, contra sumei de 150 de euro și că urma să îl folosească pentru a-și găsi mai ușor un loc de muncă într-o ţară din Spaţiul Schengen.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale.

 

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img