vineri, 19 aprilie, 2024

Cat de daunator este colorantul Cantaxantina (E-161g)

Distribuie:

Publicat:

Cantaxantina este un carotenoid folosit ca aditiv alimentar (E-161g). Aceasta substanta se adauga în hrana anumitor animale, dar si în hrana noastra. Singurul scop al acestui colorant “natural” este de a face consumatorul sa creada ca acel aliment este sanatos, “de tara”.

Cantaxantina se aseamana cu beta-carotenul si exista în mod natural în multe alimente, dar poate fi sintetizata si artificial. Chiar daca nu este sintetizata artificial, pentru a extrage acest carotenoid este necesara folosirea unor solventi cancerigeni.

Cantaxantina în peste si produse din peste
Aceasta substanta este folosita doar din cauza preferintelor consumatorilor si nu au alta utilitate decât cea de a produce o culoare apetisanta ce produce artificial impresia de prospetime si calitate superioara.

Pentru a vedea în ce directie merg preferintele consumatorilor am considerat ca este necesar sa prezentam evolutia acestora: în perioada 1976-1982 carnea de somon continea 2.5 mg de carotenoizi per kilogram, între 1982-1988 3.5 mg si în prezent ajunge la 8 mg. Toate acestea s-au întamplat din cauza modificarii preferintelor consumatorilor care considera ca o carne de somon mai puternic colorata este si mult mai sanatoasa. Acesti carotenoizi exista si în pestii salbatici, dar provin din surse naturale.

În cazul pastravilor curcubeu, acest colorant se introduce în hrana cu 6-8 saptamâni inainte de comercializare, iar în cazul somonilor se introduce de la greutatea de 150-200 g pâna la maturitate (6 kg).
Nu doar carnea pestilor contine cantaxantina. Peste 18% din cantitatea totala de cantaxantina din corp este transferata icrelor.

Cantaxantina în oua si carne de gaina
Culoarea galbenusului este considerata un indicator important al calitatii oului si de aceea crescatorii de pasari se staduiesc sa ofere consumatorilor senzatia ca acestia consuma oua de calitate. În general, cu cât culoarea galbenusului este mai intensa cu atât contine mai multi coloranti (valabil pentru ouale produse în sistem intensiv).

Cantaxantina si alti carotenoizi sunt folositi si pentru colorarea pielii gainilor de carne. În acest caz cantitatea prezenta în hrana pasarilor este mult mai mare pentru ca acest colorant se depoziteaza mult mai greu în piele decât în oua (40% se depoziteaza în oua si 10% în piele). Acesti coloranti se gasesc în cantitate mare si în ficatul pasarilor, organul responsabil de procesarea lor.

Doze si toxicitate
Cantaxantina este singurul carotenoid pentru care s-a stabilit si o doza zilnica adecvata. Aceasta este de 0.025 mg per kilogram corp.
Conform cercetarilor efectuate de Comitetul Stiintific al UE, tinand cont de dozele maxime admise de cantaxantina utilizate în industria alimentara, doza zilnica adecvata este depasita cu pâna la 250%.

Comitetul a recomandat reducerea dozei maxime admise de cantaxantina (canthaxanthin) folosita în hrana animalelor. De exemplu, în cazul somonului sugestia a fost de a reduce doza maxima de la 80 mg/kg hrana la 25 mg. Totusi, cercetatorii au subliniat faptul ca reducerea dozei de cantaxantina la nivelul sugerat va avea ca efect scaderea intensitatii culorii si astfel producatorii vor folosi alti coloranti aprobati pentru a ajunge la culoarea dorita. Acestia au propus comisiei de evaluare a rezultatelor sa ia în considerare si acest aspect si astfel sa ia în calcul efectele folosirii celorlalti coloranti.

Cantaxantina mai este folosita si pentru colorarea tenului (bronz artificial). În acest caz ca si în cazul în care se depaseste cu mult doza zilnica adecvata aceasta poate avea multe efecte nedorite.
Cele mai întâlnite efecte ale cantaxantinei sunt: anemie, diaree, greata, crampe abdominale, mâncarimi, cosuri, pierderea vederii.

În timpul sarcinii trebuie evitat consumul de alimente ce contin cantaxantina în doze mari.
Dupa cum observati, chiar daca se limiteaza folosirea unui aditiv, datorita legilor în vigoare, acesta poate fi înlocuit de alti aditivi. Daca aveti posibilitatea încercati sa consumati somon salbatic si oua de tara.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img