vineri, 29 martie, 2024

Ce sărbătoresc creștinii ortodocși pe 4 martie?

Distribuie:

Publicat:

Sfântul Gherasim de la Iordan a trăit în secolul al VII-lea. După ce s-a călugărit, s-a retras în pustiul Tebaidei. Într-o zi, a întâlnit un leu fioros care ragea cumplit din cauză că îi intrase în labă un spin. Sfântul Gherasim îi scoate spinul şi din acel moment leul nu-l mai părăseşte pe Cuvios, scrie crestinortodox.ro. În acel timp, la mănăstire, Părinţii aveau un catâr cu ajutorul căruia aduceau apa de la râul Iordan. Cuviosul Gherasim l-a pus pe leu să îl păzească pe catâr. Leul îndeplinea cu bucurie această sarcină. Însă, într-o zi, leul s-a depărtat cam mult de catâr şi a adormit. Câţiva negustori, trecând cu o caravană de cămile pe acolo şi văzând catârul singur, l-au luat şi şi-au continuat drumul.

Cuviosul Gherasim, văzând că lipseşte de la mănăstire catârul şi crezând că leul l-a mâncat, i-a spus acestuia: „Lucrul pe care îl făcea catârul îl vei face tu, slujind trebuinţele mănăstirii”. Şi leul s-a făcut de îndată ascultător şi cară zi de zi apa de la Iordan pentru mănăstire. După o vreme, negustorii s-au întors pe acelaşi drum. Leul a luat catârul de frâu şi s-a întors la Sfântul Gherasim şi cu câteva cămile. Cuviosul Gherasim l-a eliberat pe leu de sarcinile pe care le primise. După ce Sfântul Gherasim a trecut la cele veşnice, leul s-a dus la mormântul lui, şi, răcnind cu putere, a murit.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img