sâmbătă, 20 aprilie, 2024

Ce taxe si impozite vor plati romanii in acest an. Vezi lista

Distribuie:

Publicat:

Cea mai importanta masura de relaxare fiscala pentru anul 2016 vizeaza reducerea cotei generale de TVA, de la 24% la 20%, care ar trebui sa conduca la scaderea preturilor cu 3,33%, daca se transmite integral. Totodata, taxa va scadea, de la 1 ianuarie, de la 9% la 5% pentru cinematografe, muzee, livrarile de carti, manuale, ziare si reviste, nivel care se va aplica si pentru evenimentele sportive si culturale, in prezent fiind impusa o cota de 24% pentru acestea. O cota de TVA de 9% se aplica anul urmator si pentru medicamente, hoteluri, alimente, restaurante si catering si furnizarea de apa.

Noul Cod Fiscal elimina acciza pentru cafea, blanuri si iahturi, in timp ce pentru bauturile alcoolice acciza coboara cu aproximativ 30%. Acciza pentru carburanti si energia electrica ramne la acelasi nivel, dar cea pentru tigarete va creste, iar in cazul tigarilor electronice va fi introdusa. Pretul electricitatii la consumator va fi mai mic cu 5-6%, dupa reducerea tarifelor de distributie si a bonusului de cogenerare. si pretul gazelor naturale se va reduce, de la mijlocul anului viitor, pentru consumatorii industriali, care vor plati cu 5%-6% mai putin, in timp ce pentru consumatorii casnici evolutia depinde de calendarul de liberalizare a preturilor. Impozitul pe dividende. Va scadea de la 16% la 5% si se va aplica pentru castigurile aferente acestui an, urmand ca din 2017 sa se adauge o cota de 5,5% datorata la bugetul de asigurari de sanatate, baza de calcul fiind plafonata superior la de cinci ori salariul mediu pe economie. Noile cote de impozitare pe venit, valabile de la 1 ianuarie, sunt de 1% pentru microintreprinderile cu peste 2 salariati (inclusiv), de 2% pentru cele cu un salariat si de 3% pentru microintreprinderile care nu au salariati, de la 3% cota generala de impozitare a veniturilor pe aceasta categorie de firme. In privinta impozitului pe profit, cota generala ramane cea de 16%, modificari fiind inregistrate punctual la bunurile pentru care se acorda facilitatea profitului reinvestit, precum si pentru unele cheltuieli deductibile.

Pentru cladirile utilizate exclusiv ca locuinte, impozitarea se va face cu 0,08%-0,2% din baza impozabila a apartamentului, primariile avand posibilitatea sa stabileasca cota de impozitare, in acest interval. in cazul in care in locuinta isi desfasoara activitatea o societate sau este sediu de PFA, rata de de impozitare este cuprinsa intre 0,2% si 1,3% din valoarea acesteia. Astfel, utilizarea in activitati economice a locuintei aduce o crestere a impozitului de cel putin doua ori si de cel mult 13 ori. Cresterea impozitului in acest interval este conditionata de o reevaluare a locuintei in ultimii cinci ani. Daca aceasta nu a avut loc, impozitul este stabilit la 2% din valoarea impozabila. Daca o constructie este folosita atat pentru locuit, cat si pentru activitati economice, impozitarea se realizeaza diferentiat, in functie de suprafata destinata fiecarui scop. in astfel de cazuri, proprietarii de locuinte trebuie sa depuna la autoritatea locala o declaratie speciala pana la finele lunii februarie. Societatile care detin in proprietate constructii trebuie sa depuna, de asemenea, o declaratie speciala de impunere, urmand sa plateasca in 2016 un impozit de 0,08-0,2% din valoarea impozabila a constructiilor rezidentiale pe care le detin si de 0,2-1,3% din cea a constructiilor nerezidentiale. Reevaluarea acestora se face la fiecare 3 ani, iar in lipsa acesteia cotele de impozitare cresc la 5%. Pe langa impozitele pentru locuinte, autoritatile locale au in 2016 si posibilitatea de a majora cu 500% impozitul pe cladirile si terenurile neingrijite. Persoanele fizice autorizate (PFA) vor achita obligatoriu contributia individuala pentru pensie, de 10,5% din venitul net realizat si plafonata la un nivel anual de maxim cinci salarii medii pe economie, chiar daca sunt si salariate la un angajator. Totodata, daca PFA vrea sa beneficieze de pensia intreaga, trebuie sa achite si contributia care ar reveni angajatorului, de 15,8%, aplicata la veniturile pe care le obtine din aceasta activitate. Reprezentantii transportatorilor, ai companiilor de asigurari si ai Autoritatii de Supraveghere Financiara au incheiat un protocol care limiteaza cresterea RCA la 50% fata de nivelul din iunie 2015, arata gandul.info.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img