vineri, 26 aprilie, 2024

Cine sunt principalii creditori ai Republicii Moldova

Distribuie:

Publicat:

În primul trimestru al acestui an, datoria externă brută a Republicii Moldova s-a redus nesemnificativ cu 0,3% și pe 31 martie 2022 a totalizat peste 8.987 milioane de dolari, cu aproape 27 milioane de dolari mai puțin decât la finele anului trecut.

Față de aceeași perioadă a anului trecut datoria externă brută este cu peste 600 milioane de dolari mai mare, transmite Mold-street.com.

Potrivit datelor Băncii Naționale a Moldovei (BNM), datoria externă a crescut în special din contul împrumuturilor sectorului privat, în timp ce datoria externă publică s-a diminuat comparativ cu situația de la finele anului 2021.

Cea mai mare parte a soldului datoriei externe brute îi revine datoriei pe termen lung (69,2 la sută), care a constituit 6.221,07 milioane de dolari la finele trimestrului I 2022, fiind în descreștere față de finele anului 2021 cu 0,8 la sută, în timp ce datoria externă pe termen scurt a crescut cu 0,8 la sută și a constituit 2.765,72 milioane de dolari la 31.03.2022

Datoria externă publică a reprezentat 29,8 la sută din totalul datoriei externe, însumând 2.678 milioane de dolari (-1,9 la sută de la începutul anului).

Datoria externă privată s-a cifrat la 6.308,8 milioane de dolari, majorându-se nesemnificativ cu 0,4 la sută față de 31.12.2021.

Cea mai mare parte a datoriei externe – 62,9 la sută, la situația din 31.03.2022, îi revine datoriei sub formă de împrumuturi și alocări de DST și titluri de angajamente, ceea ce constituie 5.657 milioane de dolari (-0,9 la sută față de 31.12.2021).

Continuarea pe stiripesurse.ro

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img