vineri, 29 martie, 2024

Ciudăţenii despre corpul uman

Distribuie:

Publicat:

Ciudățenii despre corpul uman – secrețiile sunt inevitabile, persistente, nedorite, chiar urâte. Cu toate acestea, secreţiile propriului organism fac parte din noi, din viaţa de zi cu zi şi trebuie să le facem faţă cum putem mai bine.

De la banala salivă la transpiraţia nedorită, suntem conştienţi de aceste secreţii şi, deşi pentru unii poate suna destul de ciudat, unora li se poate părea chiar atrăgător şi pot dezvolta obsesii în ceea ce priveşte unele secreţii. Știai că saliva conţine mulți anticorpi sau că lacrimile ne protejează ochii de infecții?

Să aflăm mai în detaliu câteva ciudăţenii despre acest subiect… delicat!

10 ciudățenii despre secrețiile corpului uman

Secreţiile nazale

Sunt o combinaţie de apă, proteine, carbohidraţi şi diverse celule şi au rolul de a proteja sistemul respirator. Totuşi, atunci când suntem răciţi sau suferim de o boală transmisibilă pe care aeriană, acest mucus poate deveni dintr-o dată inamicul numărul 1 al sănătăţii publice.

Un strănut apărut ca urmare a unei alergii sau a unui virus poate transmite microbi cu o viteză de până la 100 de kilometri la oră. Aşadar, folosiţi şervețelul de fiecare dată când strănutaţi şi acoperiţi-vă nasul pentru a împiedica răspândirea microbilor în aer.

Transpiraţia… nu miroase

Vă vine să credeţi sau nu, transpiraţia în sine este inodoră, deci nu are miros, aceasta fiind doar un amestec de apă şi câteva substanţe chimice. Ceea ce duce la apariţia mirosului neplăcut atunci când transpirăm este de fapt cantitatea de bacterii de pe suprafaţa pielii, care se hrănesc cu transpiraţia.

Există doar 3 zone ferite de prezenţa glandelor sudoripare, iar acestea sunt: buzele, mameloanele şi organele genitale externe. În rest, absolut orice parte a corpului este acoperită de milioane de glande sudoripare.

Ce este nou în această „ecuaţie” e faptul că în copilărie aceste glande lipsesc cu desăvârşire, ele făcându-şi apariţia la maturitate. De asemenea, şi hormonii pot influenţa dezvoltarea acestor glande sudoripare, astfel că bărbaţii transpiră cu 40% mai mult decât femeile.

Vărsăturile, un fetiş neobişnuit

Deşi pe mulţi ne trece un fior numai când ne gândim că vedem sau auzim pe cineva că varsă, ca urmare a consumului excesiv de alcool sau a ingestiei necontrolate de alimente, unora li se par cu adevărat… excitante aceste ciudățenii. Fetişul poartă chiar şi un nume, respectiv emetofilie.

Saliva conţine mulți anticorpi

Iată o secreţie pe care corpul nostru o produce constant şi fără oprire – saliva. O persoană normală poate produce până la 1,5 litri de salivă pe zi, însă nu este deloc un lucru rău.

Ba din contră, se pare că saliva este plină de apă, enzime şi anticorpi necesari pentru a menţine curată cavitatea orală, pentru a curăţa gura de microbi şi pentru a preveni apariţia cariilor dentare. Pe timpul nopţii, secreţia de salivă scade brusc, ceea ce ne luminează în privinţa gustului rău pe care îl avem în gură la prima oră a dimineţii.

Nu mai folosiţi beţişoare! Ceara din urechi e un semn de curăţare a urechii

În primul rând, hai să spulberăm acest mit. „Ceara” din urechi nu este de fapt ceară propriu-zisă. Este o secreţie formată din glandele sudoripare de la nivelul urechii, unele substanţe chimice şi celule moarte. Aceasta ia naştere în canalul auditiv extern şi, treptat, este împinsă către exteriorul urechii, ca într-un final să se usuce şi să poată fi uşor îndepărtată cu ajutorul apei şi al prosopului curat.

Obiceiul de a-ţi curăţa urechile zilnic cu beţişoare este unul extrem de periculos, ne avertizează specialiştii, care spun că nu ar trebui să introducem corpuri străine în ureche pentru că există riscuri serioase să rămânem fără auz, sau pur şi simplu pentru că în loc să scoatem secreţiile din urechi mai degrabă le împingen în interiorul urchii, favorizând apariţia dopurilor de ceară.

COntinuarea pe csid.ro

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img