marți, 16 aprilie, 2024

Cod Galben in judetul Vaslui de disconfort termic ridicat dar si de instabilitate atmosferică temporar accentuată

Distribuie:

Publicat:

COD GALBEN

Interval de valabilitate: 30 iunie și 1 iulie

Fenomene vizate: val de căldură și disconfort termic ridicat

În intervalul menționat valul de căldură se va menține în toate regiunile, iar disconfortul termic va fi ridicat în zonele de câmpie și de podiș, unde indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. În general temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33 și 36 de grade, iar cele minime între 17 și 20 de grade.

COD PORTOCALIU

Interval de valabilitate: 30 iunie și 1 iulie

Fenomene vizate: val de căldură persistent și disconfort termic accentuat

Zone afectate: local Banat, Transilvania și Moldova

În zilele de joi (30 iunie) și vineri (01 iulie), local în zonele joase din Banat, Transilvania și Moldova valul de căldură va fi persistent, iar temperaturile (diurne și nocturne) se vor apropia de recordurile absolute ale perioadei. După-amiaza se vor înregistra frecvent valori de 36…38 de grade, iar noaptea nu vor coborî în general sub 18…22 de grade și prin urmare disconfortul termic va fi accentuat.

Notă: temperaturi maxime apropiate de recordurile absolute ale perioadei se vor înregistra pe arii restrânse și în restul Transilvaniei, dar temperaturile minime vor fi mai coborâte decât valorile extreme.

COD ROȘU

Fenomene vizate: temperaturi extreme și disconfort termic deosebit de accentuat

Interval de valabilitate: 30 iunie și 1 iulie

Zone afectate: județele Arad, Bihor, Satu Mare, Sălaj, Maramureș și Bistrița-Năsăud

Joi (30 iunie) și vineri (01 iulie), în zonele joase din județele Arad, Bihor, Satu Mare, Sălaj, Maramureș și Bistrița-Năsăud se vor înregistra temperaturi maxime extreme, ce vor atinge și depăși recordurile absolute ale perioadei. Acestea se vor situa în jurul valorilor de 38…39 de grade în județele Arad, Bihor și Satu Mare, iar în Sălaj, Maramureș și Bistrița-Năsăud vor fi 36…37 de grade. Pe parcursul nopților temperaturile se vor menține ridicate și doar în orele dimineților se vor înregistra valori în general de 20…24 de grade.

MESAJ 2

ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ

COD GALBEN

Interval de valabilitate: 30 iunie, ora 14 – 30 iunie, ora 21

Fenomene vizate: instabilitate atmosferică temporar accentuată

În cea mai mare parte a Moldovei, în nordul Dobrogei, estul Munteniei, precum și local în zona Carpaților Meridionali și Orientali vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta se va manifesta prin intensificări ale vântului și vijelii (cu viteze de peste 55…70 km/h), descărcări electrice, averse torențiale și izolat grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 20…30 l/mp.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img