sâmbătă, 20 aprilie, 2024

Comisia Europeana a decis sa aloce in 2019 aproximativ 154 milioane de euro pentru a combate bolile si infectiile animalelor care pot fi transmise oamenilor

Distribuie:

Publicat:

Comisia Europeană a decis să aloce în 2019 aproximativ 154 milioane de euro pentru a combate bolile şi infecţiile animalelor care pot fi transmise oamenilor şi pentru a sprijini inspectarea zonelor afectate de dăunători, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar, relatează Agerpres.

 

"Combaterea pestei porcine africane şi a Xylella sunt exemplele zilnice ale acţiunilor UE în privinţa bolilor şi a pestei, care reprezintă ameninţări concrete la adresa veniturilor cetăţenilor noştri şi a unor sectoare economice cheie. Suma de 154 milioane de euro alocată de CE ilustrează cât de serioşi suntem în această problemă. Aceste fonduri vor fi folosite de autorităţile statelor membre pentru a le ajuta să reacţioneze rapid pentru a ţine sub control epidemiile care ar putea avea un impact serios asupra sănătăţii oamenilor şi a animalelor, asupra economiei şi comerţului", a afirmat Vytenis Andriukaitis, comisarul european responsabil pentru sănătate şi siguranţa alimentară.

În domeniul sănătăţii animalelor, sunt alocate 141 milioane de euro pentru a sprijini implementarea celor 142 de programe aprobate pentru eradicarea, controlul şi supravegherea bolilor, în special a pestei porcine africane (care reprezintă o ameninţare semnificativă la adresa economiei UE) sau a bolilor care pot fi transmise de la animale la oameni, cum ar fi tuberculoza, rabia şi salmoneloza.

De asemenea, UE va aloca anul acesta peste 31 milioane de euro pentru inspectarea inspectarea zonelor afectate de dăunători, cea mai mare parte a fondurilor fiind destinate combaterii bacteriei Xylella fastidiosa. Bacteria poate atinge 359 de specii vegetale şi nu există niciun remediu pentru însănătoşirea plantelor atinse de boală.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img