vineri, 29 martie, 2024

Comisia pentru Statut a aprobat proiectul privind pensiile speciale pentru parlamentari

Distribuie:

Publicat:

Comisia permanenta comuna a Camerei Deputatilor si Senatului privind Statutul deputatilor si al senatorilor a adoptat marti, cu majoritate de voturi, raport favorabil pe proiectul de lege privind pensiile speciale pentru parlamentari.

“Comisia pentru Statut a votat cu majoritate de voturi raport de adoptare, cu modificari”, a declarat Marton Arpad.

El a adaugat ca nu a fost modificat cuantumul, acesta ramanand conform proiectului de lege.

Potrivit unor surse parlamentare, in proiect, comisia a introdus un amendament care prevede ca, in cazul in care sunt condamnati penal, parlamentarii isi vor pierde pensia speciala.

Proiectul de lege va fi trimis spre dezbatere plenului celor doua Camere.

Proiectul de lege privind pensiile speciale pentru parlamentari a fost depus la Parlament dupa ce initiatorii au strans 256 de semnaturi pentru sustinerea lui atat din arcul majoritatii guvernamentale, cat si de la Opozitie.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img