vineri, 29 martie, 2024

Concursurile Serviciilor Profesioniste pentru Situatii de Urgenta vasluiene

Distribuie:

Publicat:

Astazi, 12 iunie, cei mai buni pompieri profesionisti din judetul Vaslui se  intrec la concursul serviciilor profesioniste pentru situatii de urgenta, etapa pe unitate.

Concursurile serviciilor profesioniste pentru situatii de urgenta se organizeaza in fiecare an iar obiectivele fundamentale ale acestui concurs urmaresc dezvoltarea si perfectionarea aptitudinilor si a deprinderilor specifice, necesare indeplinirii actiunilor de interventie in situatii de urgenta, dezvoltarea relatiilor de colaborare dintre pompierii profesionisti, precum si imbunatatirea pregatirii fizice si indemanarea profesionala a competitorilor. 

“Intrecerea a constat in desfasurarea a patru probe de concurs (desprinse din specificul actiunilor de interventie) – „Scara de fereastra” (proba individuala care urmareste deprinderile militarului de a urca, in cel mai scurt timp si in siguranta, pana la nivelul trei al unei constructii), „Pista cu obstacole pe 100 metri” (proba individuala care urmareste abilitatile militarului de a sari gardul de 2 metri, de a trece cu furtunurile in mana peste barna de echilibru si de a realiza un dispozitiv de stingere, in cel mai scurt timp), „Stafeta 4×100 metri” (proba de echipa care urmareste realizarea unei suite de activitati care se pot intalni pe timpul interventiei: trecerea peste macheta unei casute, trecerea peste gardul de 2 metri, trecerea peste barna de echilibru si stingerea unui incendiu real, in timpul cel mai scurt) si „Dispozitivul de interventie la motopompa” (proba de echipa care urmareste realizarea in timpul cel mai scurt a unui dispozitiv de stingere cu apa, alimentarea motopompei din sursa fara presiune si actiunea cu jet compact asupra unor tinte), probe prin care aptitudinile necesare nobilei meserii de pompier trebuie sa fie reliefate prin prestatii contra cronometru.”a declarat Petru IFTENE,purtator de cuvant al ISU Vaslui

Astfel, prin intermediul celor patru probe de concurs, participantilor le-au fost testate abilitatile sportive, forta, rapiditatea, conditia fizica si spiritul de echipa, calitati necesare indeplinirii cu succes a actiunilor de interventie in situatii de urgenta.

 La aceasta etapa de concurs  participa trei echipe, reprezentand subunitatile din cadrul inspectoratului:  Vaslui, Barlad si Husi. Membrii fiecarei echipe au fost selectati pe baza timpilor realizati in probele de concurs la etapa pe subunitate.

La finalul competitiei,  castigator  a fost desemnat lotul Detasamentului de Pompieri Vaslui. Deasemenea,  cei mai buni din fiecare echipa, vor fi selectati pentru a constitui echipa inspectoratului si vor participa la etapa zonala a concursului, care se va desfasura  la Galati.

„Anul acesta timpii obtinuti sunt mai buni decat cei din anii anteriori, lucru valabil pentru toate loturile concurente. Concursurile au fost  desfasurate in spiritul seriozitatii si fair-play-ului, iar  toti militarii au demonstrat maiestrie, viteza, pricepere si, cel mai important, ca sunt profesionisti”,
a apreciat inspectorul sef al pompierilor vasluieni, colonelul Neculai OLARU.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img