vineri, 29 martie, 2024

Corina Creţu participă la conferinţa la nivel înalt ‘Zilele TEN-T 2018’, de la Ljubljana

Distribuie:

Publicat:

Comisarul european pentru politică regională Corina Creţu participă, alături de vicepreşedintele pentru Uniunea Energiei, Maros Sefcovic, comisarul pentru buget şi resurse umane, Gunther Oettinger, şi comisarul pentru transport, Violeta Bulc, la conferinţa la nivel înalt "Zilele TEN-T", ce are loc în această perioadă la Ljubljana, în Slovenia.

Conform unui comunicat al Reprezentanţei Comisiei Europene în România, evenimentul, organizat de CE, va reuni miniştrii din 26 de ţări europene, membri ai Parlamentului European şi peste 2.000 de părţi interesate din domeniu, pentru a discuta viitorul politicii de transport. În acest context, discuţiile vor avea la bază agenda pozitivă pentru o mobilitate ecologică, conectată şi competitivă, prezentată de Comisia Europeană în pachetele sale de iniţiative "Europa în mişcare".

Ediţia din acest an va pune un accent puternic pe investiţiile în transport, care promovează crearea de locuri de muncă şi prosperitatea economică.

"Un sector de transport modern, sigur şi durabil în întreaga Europă este esenţial pentru fiecare cetăţean european şi fiecare regiune europeană. Această conferinţă are loc la momentul potrivit, deoarece trebuie să venim cu răspunsuri concrete la o întrebare crucială: cum putem finanţa modernizarea transportului pan-european? Politica de coeziune este parte a soluţiei, având un rol-cheie în îndeplinirea acestui obiectiv", a declarat comisarul european Corina Creţu, înaintea participării la conferinţă.

Potrivit estimărilor Comisiei Europene, finalizarea reţelelor de transport trans-europene (TEN-T) prioritare va genera o creştere de 1,8% a PIB-ului până în 2030 şi 13 milioane de locuri de muncă în intervalul de timp considerat. AGERPRES

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img