Nici macar nu este obligatoriu sa cunosti istoria Europei din ultimele secole. Nici macar istoria secolului trecut nu este indispensabila. E suficient sa observi cu atentie ce se petrece in prezent. Si sa te intrebi de ce permanent si sub diverse pretexte Estul este pus la colt de catre Vest. In ce scop? Ce urmareste Vestul? De ce pentru vestul Europei emanciparea estului Europei reprezinta un cosmar?
Am studiat recent insemnarile unor oameni politici de la mijlocul secolului trecut. Cei mai multi, germani. Exista atunci un laitmotiv in preocuparile acestora, care se regaseste si azi in aproximativ aceeasi termeni. Estul Europei era perceput si este perceput si in prezent ca un spatiu vital al Vestului. Cu acelasi nucleu, Germania. De ce?
Execeptand cateva mici colonii, intre care Etiopia, unde nemtii au comis un genocid pe care nici pana azi nu l-au recunoscut, nucleul dur al actualei Uniuni Europene, avand vocatie imperiala, nu a dispus totusi de un imperiu incepand din a doua jumatate a secolului XX. Sa nu uitam ca Olanda si-a pierdut si ea, dupa primul Razboi Mondial, cea mai mare parte a posesiunilor de peste mari, nu insa si vocatia imperiala. Aceste state din vestul Europei au avut in permanenta nevoie de un spatiu vital pe care sa-l poata exploata din perspectiva resurselor, a pietelor de desfacere, a fortei ieftine de munca. De altfel, chiar expresia de spatiu vital este un apanaj al ideologiei germane, etichetata in prea mare graba drept nazista.
Ideea Uniunii Europene pentru prima data a incoltit in mintea unuia dintre cei mai mari strategi geopoliticieni ai Germaniei, Otto von Bismarck. Apoi a fost dezvoltata in ample lucrari de catre Germania nazista. Joseph Goebbels, strategul propagandei germane, a elaborat chiar o lucrare ampla in acest sens. Iar Adolf Hitler, in insemnarile sale, dictate aproape in fiecare seara, face frecvente referiri la o viitoare Uniune Europeana aflata sub patronajul Germaniei. Si creata in beneficiul acestui stat.
Fara a intra in vreo teorie a conspiratiilor si neincercand sa sugerez ca pentru Romania este o proasta afacere integrarea in Uniunea Europeana, imi exprim totusi convingerea ca, daca nu suntem atenti, noi si celelalte state din estul Europei risca sa jucam exact rolul pe care ni l-a rezervat nucleul dur UE.
Ne aflam la o rascruce. Romania si celelalte state est-europene se afla intr-un punct de inflexiune. In care fie estul Europei se emancipeaza si ii impune Vestului conditii egale, fie urmeaza sa ia pentru mult timp pozitia ghiocelului. Si sa se supuna neconditionat unor aparente rigori ale Vestului, care, finalmente, nu reprezinta altceva decat prinderea gatului intr-o zgarda si o lesa de dresaj.
Fondurile de coeziune ale Uniunii Europene, rigorile din ce in ce mai stufoase care le insotesc nu reprezinta pentru niciunul dintre statele din Est un mijloc real de accelerare al unui proces necesar de emancipare. Nucleul dur al Uniunii Europene a creat acest mecanism si il regleaza permanent nu in sensul de a declansa o dezvoltare accelerata a statelor din Est, foste comuniste. Obiectivul real este altul. Economiile acestor state trebuie mereu ridicate la nivelul cel mai convenabil si usor de accesat pentru economiile Vestului. Astfel incat, conform necesitatilor nucleului dur UE, respectivele economii sa poata absorbi cat mai mult din productia Vestului, sa poata oferi Vestului cat mai mult din resurse si din forta de munca din ce in ce mai calificata, in circumstante care sa nu creeze nici macar aparenta unei colonizari sau unei subordonari.
Din aceasta perspectiva, in Romania asistam la doua miscari politice diametral opuse, care-si produc efectele atat in prezent, cat si pe termen mediu si lung. Pe de-o parte, se manifesta din ce in ce mai evident vectori care imping aceasta tara catre politici puse in slujba interesului national si, implicit, a unei emancipari politice si economice. Ne place sau nu ne place, in aceasta perioada stafeta nationala nu este purtata asa cum ar fi fost normal de catre PNL si celelalte formatiuni de Dreapta, ci de catre Stanga, reprezentata de catre PSD. In acest context, ALDE nu are decat rolul de a legitima politicile PSD si de a profita in mod oportunist de pierderea de masa electorala inregistrata de Dreapta, tocmai pentru ca refuza sa intreprinda orice fel de actiuni in directia afirmarii suveranitatii nationale.
Si fiindca tot am atins acest subiect al suveranitatii nationale, cred ca este importat sa facem o distinctie. Este evident ca, in momentul in care am acceptat sa intram si sa ne integram in Uniunea Europeana, ne-am asumat si Acquis-ul comunitar. Ceea ce inseamna sa am cedat si cedam in cotinuare o parte din suveranitatea nationala unei identitati si unei suverantati de tip colectiv. Este pretul pe care fiecare stat european trebuie sa-l plateasca comunitatii din care face parte. Pretul insa trebuie sa fie egal. Si direct proportional cu beneficiile.
Rationamentul de mai sus conduce la un enunt foarte simplu. Si anume ca Romania nu are dreptul sa cedeze mai multa suveranitate din suveranitatea sa nationala decat suveranitatea pe care oricare alt stat al Uniunii Europene o cedeaza in interes colectiv. Romania nu poate fi, daca nu se transforma in colonie, mai putin suverana decat, de exemplu, Germania. Iar Germania, daca nu este hegemon, nu ar trebui sa dispuna de mai multa suveranitate decat Romania.
Si astfel, iata, am ajuns la cea de-a doua miscare politica manifestata in prezent si care se afla la originea uriaselor contradictii din politica interna a Romaniei. Este vorba despre o forta care actioneaza intr-un sens contrar. Si care urmareste, sub pretextul unei mai bune integrari europene, aservirea politica si economica a acestui stat intereselor nucleului dur UE, iar mecanismul prin care se pune in miscare aceasta forta este tocmai pierderea dramatica de substanta a suveranitatii nationale. E dramatic ca personajul politic aflat in fruntea acestei operatiuni de deturnare a Romaniei de la evolutiile ei catre emancipare europeana este chiar presedintele statului.
Domnul Klaus Iohannis a semnat astfel un veritabil pact al diavolului cu cei care, fara sa o afirme niciodata deschis, nu isi propun altceva decat ca, sub o Europa a mai multor viteze, sa transforme nucleul dur UE sub conducerea Germaniei intr-un hegemon, care sa exploateze printr-un colonialism modern statele din Est.
In timp ce, aproape inexorabil, cei care i se opun lui Klaus Iohannis si partizanilor politici ai acestuia imping Romania in directia statelor de la Visegrad, care au devenit singura forta apta sa se opuna cu succes colonizarii. Pentru acestia din urma, un Visegrad 8 poate fi colacul se salvare. Pentru ceilalti, Visegrad 8 reprezinta o rebeliune. O iesire din front. O dizidenta care trebuie sanctionata.
Razboiul politic se poarta intre aceste doua factiuni. Atat pe teren intern cat si pe teren extern. De aceea, o tema cum este cea a legilor Justitiei are nu numai conotatii excesiv politice, ci si conotatii excesiv geopolitice.
