vineri, 19 aprilie, 2024

Cum a fost posibil ca un escroc cu doar opt clase sa poata opera in clinici private din Romania

Distribuie:

Publicat:

Cum numai in Romania se intampla uneori, superficialitatea, incompetenta si posibile aranjamente au colaborat, lasandu-i pe pacienti vulnerabili in fata bisturiului unui escroc – o ancheta preluata din cotidianul Libertatea.

Cu siguranta viata lui Matteo Politi poate deveni oricand subiectul unui scenariu de film. Nu foarte dotat sa invete, reusind, probabil cu greu sa termine opt clase, a escaladat abrupt ierarhia sociala folosindu-se de placerea unor oameni de a fi creduli in fata unor chilipiruri, chiar si atunci cand in joc e vorba chiar de sanatatea lor.

Nascut in Venetia in urma cu 38 de ani, Matteo Politi si-a propus sa devina doctor si sa intre in istoria medicinii, chiar daca nu reusise sa termine macar liceul si printre putinele meserii pe care le practicase in mod oficial era cea de valet de parcare – adica persoana care ia cheile masinii, o parcheaza si o aduce proprietarului la diferite hoteluri sau evenimente simandicoase.

Profitand de faptul ca avea acelasi nume de familie cu cel al unui cardiolog cu o buna reputatie in Italia – Luigi Vincenzo Politi – Matteo si-a facut o serie de documente false, clonand pur si simplu viata si cariera acestui medic.

Inarmat cu aceste acte, Matteo Politi a reusit sa insele sase spitale, din patru regiuni, sa-si deschida propriul centru de estetica si chiar sa tina cursuri de formare pentru chirurgii plasticieni din Verona, batandu-si joc de toata lumea, pacienti sau doctori, timp de doi ani, pana sa fie prins.

Pentru aceasta inselatorie, in 2011, Matteo Politi a primit o sentinta de un an si jumatate in Italia, cu suspendare.

Depistat in Italia, Matteo Politi a considerat ca dupa ce se vor fi stins ecourile scandalului, isi poate continua ”cariera” medicala in strainatate, si pentru asta a ales ca taram al fagaduintei Romania…

Mai intai de toate si-a schimbat numele, alegand de aceasta data sa cloneze o somitate in domeniul chirurgiei estetice – Matthew Mode. Si n-a ales rau, Matthew Mode a studiat la UPMC Presbyterian Shadyside Hospital si la Johns Hopkins University School of Medicine, facultate care de 125 de ani este cea care ofera cel mai inalt standard in invatamantul academic medical in lume.

Prima iesire la rampa a lui ”Matthew Mode de Romania” are loc in 2016, cand ”chirurgul englez” se pronunta, in tabloidul Click, cu privire la un presupus inplant mamar al Andreei Balan.

Apoi, din martie 2018, escrocul italian incepe sa chiar sa opereze in Bucuresti, in nu mai putin de patru clinici: Euromedical, Prestige, MH Medical Group si Monza, atrase ca niste veritabile musculite de otet de posibilitatea de a smulge niste bani clientilor cu fite, prin oferta unui serviciu oferit de un nume prezent in elita mondiala a chirurgiei estetice.

Iluzia creata de Matteo Politi s-a spulberat intr-o sala de operatii a clinicii bucurestene Monza, unde ”chirurgul Matthew Mode – unul din cei mai buni chirurgi plasticieni din SUA”, dupa cum il prezinta o alta clinica, Prestige, urma sa fericeasca cu stiinta sa inca un pacient roman.

Cu 20 de milioane de euro cifra de afaceri in 2018, Monza este unul dintre cele mai mari spitale private din tara. Si, cu siguranta, dintre cele mai scumpe. La cardiologie, specialitatea de baza a institutiei, ”media platita de pacienti pentru o interventie este de 7.000 de euro”, potrivit managerului Luca Militello, citat de economica.net.

Reputatia il precedase pe ”expertul” estetician, nici nu efectuase prima operatie la Monza si deja avea o lista de asteptare.

Interventia chirurgicala efectuata la Monza urma sa aduca pe pieptul pacientei operate o noua pereche de sani. Numai ca, inca de cand a intrat in sala de operatii a creat stupoare printre asistente.

Intreaga procedura de pregatire a operatiei este standardizat in sali de operatie din lumea intreaga si desfasurat cu maxima precizie pentru a evitarea contaminarii cu bacterii a campului operator.

Conform protocoalelor medicale, dupa igienizarea mainilor chirurgul trebuie sa-si tina bratele deasupra taliei, iar palmele deasupra coatelor, pentru ca apa sa se scurga catre cot, nu spre varfurile degetelor, iar aceasta pozitie este si un indicator vizual care comunica celor din sala de operatie ca mainile au fost igienizate si nu trebuie atinse.

Cum toate aceste reguli sunt cunoscute si aplicate la nivel mondial, indiferent de scoala medicala absolvita, asistentele aflate in preajma ”somitatii” care opera la Monza, au ramas cu gura cascata cand l-au vazut pe medic aparand cu mainile coborate si cu atat mai mult in momentul in care au remarcat faptul ca nu stie sa-si puna manusile chirurgicale.

Si medicul anestezist a avut o experienta de neuitat, pregatind pacientul pentru ceva mai mult de o ora de operatie, cat dureaza in mod normal o inlocuire de implant de san, dar opera escrocului italian a durat aproape patru ore. Din fericire, pacienta a supravietuit.

Orice medic strain care doreste sa obtina dreptul de practica in Romania este obligat sa obtina avize de la doua foruri: Colegiul Medicilor (CMR) si Ministerul Sanatatii. Doar ambele acorduri, impreuna, sunt valabile.

In cazuri exceptionale, cand medicul practica ocazional sau vine in Romania pentru a tine cursuri, este suficient avizul CMR. Niciodata insa, nu poate lipsi avizul CMR.

Numai ca Matteo Moldi a reusit sa sara peste obtinerea avizului de la CMR, prezentandu-le celor de la Monza doar pe cel de la ministerul Sanatatii, obtinut pe baza unei diplome false eliberata de facultatea de medicina din Pristina, si promitand ca il va aduce in scurt timp si pe cel de la Colegiul Medicilor.

Deci, in goana dupa banii clientilor, clinicile particulare ce i-au permis lui Matteo Moldi sa opereze pacienti nu au respectat reglementarile legale.

Dupa intamplarea petrecuta in sala de operatie a clinicii Monza, primul care s-a sesizat ca ar putea fi vorba de o inselatorie a fost chirurgul plastician Stefan Jianu, fostul proprietar.

Cazul a fost investigat apoi de Colegiul Medicilor, care a descoperit, din aproape in aproape, ca persoana care operase deja zeci de pacienti in Romania, nu are nicio referinta medicala in bazele de date ale medicilor sau a clinicilor unde spunea ca ar fi operat in strainatate.

Conducerea spitalului Monza a oscilat intre a pofti afara din spital, cu paza, pe reporterul cotidianului Libertatea si a oferi o reactie oficiala, pana sa se decida sa comunice doar: ”Nu putem discuta, pentru ca este o ancheta in desfasurare”.

In ultimele saptamani, in graba, clinicile care au prezentat serviciile ”reputatului chirurg estetician Matthew Mode” au inceput sa incerce sa-l stearga din programarile lor, de pe site-uri, de pe Facebook, locuri unde omul devenise un echivalent al succesului, al castigului.

Nici unul dintre spitale nu si-a anuntat si pacientii si nu a informat opinia publica asupra inselatoriei din sistemul de sanatate. Nici Ministerul Sanatatii nu a anuntat cazul. Colegiul Medicilor a sesizat organele de urmarire penala.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img