joi, 28 martie, 2024

Cum arăta Carmen Iohannis în tinerețe. Detalii neștiute din trecutul soților Iohannis

Distribuie:

Publicat:

În vârstă de 59 de ani, Carmen Iohannis este căsătorită cu președintele Iohannis din 1989. Ea provine dintr-o familie catolică din satul Sântu, județul Mureș. Tatăl, Ion Lăzurcă, a fost blănar, o meserie bănoasă la vremea respectivă, iar Carmen a avut a luat, în copilărie, lecții de balet și de pian.
 Pe Klaus Iohannis l-a cunoscut la 22 de ani, pe când era studentă și s-au căsătorit șapte ani mai târziu.

Jill Biden şi Carmen Iohannis au vizitat o școală din București cu profesoare, mame și elevi refugiați din Ucraina

Prima Doamnă a Statelor Unite ale Americii, Jill Biden, şi soţia preşedintelui României, Carmen Iohannis, au discutat, sâmbătă, la Şcoala Gimnazială „Uruguay” din Sectorul 1 al Capitalei, cu mame şi profesoare refugiate din Ucraina.

Mamele din Ucraina le-au explicat celor două doamne greutăţile prin care au trecut de la începutul războiului până la venirea lor în România, dar şi despre ajutorul primit din partea poporului român.

Discuţiile s-au axat în principal pe nevoia copiilor din ţara vecină României de a învăţa în limba ucraineană.

Una dintre profesoare a explicat că la Şcoala Gimnazială „Uruguay” a fost amenajat un spaţiu educaţional pentru copii ucraineni, în cadrul unui proiect mai amplu, destinat să ofere şi sprijin financiar, cazare şi îngrijiri medicale mamelor.

„Proiectul meu a venit din cauza fricii. Mă gândeam doar cum să îmi salvez copilul. Mulţumim poporului român pentru că a fost alături de noi, ne-au ajutat atât de mult. Au făcut atât de mult voluntariat, că nici România nu se aştepta că pot fi atât de primitori.

Am văzut aceşti copii care sunt într-un spaţiu sigur. Am venit aici pe 1 martie şi nimeni nu auzise de acest proiect educaţional. Oamenii aveau alte griji. M-am dus la Ambasada Ucrainei şi nu au avut timp pentru mine. M-am dus la Gara de Nord şi am început să strig: «Eu sunt o profesoară şi pot să mă ocup de educaţia copiilor». Era o maşină care aştepta un tren şi lumea mi-a spus: «Nu mai speriaţi oamenii!».

Cineva mi-a spus că primarul organizează un spaţiu pentru copii, dotat cu ce trebuie. Voluntarii mi-au dat numărul ministrului Educaţiei şi l-am sunat: «Ne puteţi ajuta cu nişte clase pentru copii?». Apoi ni s-a spus că ne pot da nişte clase pentru copii. Vreau să mulţumesc poporului român pentru ce a făcut pentru noi", a povestit o altă profesoară ucraineană, conform Agerpres.

 

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img