miercuri, 24 aprilie, 2024

Cum functioneaza, de fapt, creierul uman si conexiunile intre neuroni

Distribuie:

Publicat:

Oamenii de stiinta au identificat o forma, necunoscuta pana acum, de comunicare neuronala care i-ar putea ajuta sa inteleaga mai bine activitatea neuronilor din jurul anumitor procese ale creierului sau celor legate de tulburari cerebrale.

Descoperirea ofera perspective noi despre felul in care neuronii comunica unul cu altul, printr-un proces misterios care nu are legatura cu mecanismele conventionale, prin sinapse si axoni.

O echipa de cercetatori de la Case Western Reserve University a cercetat undele cerebrale din sectiuni ale hipocampurilor extrase de la soareci decapitati. Ceea ce acestia au observat a fost faptul ca undele cerebrale lente pot genera campuri electrice care activeaza celulele din apropiere si constituie o forma de comunicare neuronala fara a avea nevoie de ajutorul sinapselor, legaturile dintre doi neuroni.

Cercetatorii au studiat de-a lungul timpului in detaliu conexiunile dintre neuroni, insa au presupus mereu ca exista mai multe lucruri pe care le pot afla despre comunicarea neuronala. De exemplu, oamenii de stiinta au observat acum multa vreme ca neuronii pot genera campuri electrice de slaba intensitate care pot fi observate prin electroencefalograma, dar erau considerate prea mici pentru a contribui la activitatea neurala.

Experimentele cercetatorilor americani au aratat ca acestea nu numai pot stimula celulele, dar pot, de asemenea, sa produca propriile campuri electrice care genereaza o unda de activitate capabila sa se propage de una singura.

„Stiam de existenta acestor unde de mult timp, dar nimeni nu stia functia exacta si nimeni nu credea ca se pot propaga in mod spontan” a declarat Dominique Durand, inginer biomedical din echipa de cercetare.

Cea mai importanta descoperire a oamenilor de stiinta este ca aceste campuri electrice pot activa neuronii, chiar daca legaturile dintr acestia au fost taiate, chiar si prin tesut cerebral sectionat, daca cele doua parti raman in proximitate.

Va fi nevoie de mult mai multe teste pentru a afla daca aceasta forma bizara de comunicare neuronala are loc si in creierele umane si chiar mai multe pentru a afla exact ce functie indeplineste.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img