sâmbătă, 20 aprilie, 2024

Cum se evalueaza oftalmologic copilul cu nistagmus

Distribuie:

Publicat:

Nistagmus, în termeni medicali, este definit ca o tulburare a staticii şi a dinamicii oculare. Această afecțiune constă în mişcări oculare ritmice, involuntare ale unuia sau ambilor ochi, care apar independent de mişcările oculare normale.

Din punct de vedere etiologic, nistagmusul apare ca o disfuncţie a sistemului oculostatic sub acţiunea a numeroşi factori: anomalii oculare ce împiedică dezvoltarea reflexului de fixaţie (distrofii retiniene, cataracta congenitală, albinism), anomalii de dezvoltare a conexiunilor binoculare, de origine motorie (strabism congenital) sau senzorială.

Dar nistagmusul poate apărea și din pricina unor leziuni traumatice, tumorale, infecţioase, leziuni ale aparatului vestibular, așa cum sunt otitele medii, labirintite, inflamaţii ale nervului acusticovestibular.

Foarte important este ca, atunci când un oftalmopediatru evaluează un copil cu nistagmus, să aibă loc distincţia dintre mişcările oscilatorii fiziologice şi cele patologice.

Continuarea pe csid.ro

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img