marți, 23 aprilie, 2024

Cum vor fi vacantele in Grecia. Toate detaliile de la minstrul grec al Turismului (INTERVIU)

Distribuie:

Publicat:

 

Certificatul Verde Digital a fost o iniţiativă a Guvernului elen şi va da un impuls foarte puternic reluării turismului, pentru că este confirmarea tangibilă şi oficială a siguranţei, iar Grecia ar putea deveni şi anul acesta destinaţia turistică numărul 1 pentru prietenii noştri români, a declarat, într-un interviu acordat AGERPRES, ministrul grec al Turismului, Harry Theoharis.

Acesta a precizat că Executivul elen a elaborat un plan strategic cuprinzător, extrem de complex şi detaliat pentru protecţia sanitară, cu protocoale special concepute pentru sezonul turistic. În ceea ce priveşte punctele vamale de intrare în ţară, ministrul a subliniat că sunt analizate scenarii alternative pentru a diminua pe cât posibil disconfortul turiştilor. Oficialul grec a susţinut că anul 2021 va fi mai bun decât anul trecut, când sectorul turistic global a cunoscut o scădere fără precedent a activităţii, iar Grecia a înregistrat doar 7,4 milioane de turişti, comparativ cu 31,3 milioane de turişti în anul 2019. "În Grecia nu trăim doar din turism. Într-o mare măsură, trăim pentru turism", a menţionat Harry Theoharis, adăugând că sectorul contribuie cu aproximativ 21% la PIB-ul ţării.

Nu în ultimul rând, ministrul grec al Turismului a transmis că pentru fiecare grec din industria ospitalităţii accentul se pune întotdeauna "pe oameni şi nu pe numere", scopul lor fiind de a oferi vacanţe de neuitat şi absolut sigure fiecărui turist care alege Grecia.

AGERPRES: Conform celor mai recente date publicate de Oficiul European de Statistică (Eurostat), Grecia a înregistrat anul trecut printre cele mai mari scăderi ale numărului de turişti străini. Ce măsuri aveţi în vedere anul acesta pentru atragerea turiştilor?
Harry Theoharis: Indiferent de câte schimbări ne-a adus pandemia în viaţa noastră, unele fapte rămân constante. Grecia rămâne una dintre cele mai frumoase ţări din lume, una dintre destinaţiile de vis pentru milioane de oameni din întreaga lume. Acum adăugăm că Grecia este şi o destinaţie sigură. Şi nu pretindem doar acest lucru, ci îl demonstrăm. Nu am încetat, nici măcar un moment, să lucrăm la protocoalele sanitare, în timp ce am dobândit cunoştinţe valoroase din sezonul trecut. Strategia Guvernului elen pentru repornirea în siguranţă a turismului, care a avut loc la 1 iulie anul trecut, a dat roade. Grecia a fost considerată un model la nivel internaţional şi a câştigat premii şi laude semnificative, în special pentru deschiderea în siguranţă a industriei turismului. În anul 2020, am găzduit 7,4 milioane de turişti, luând măsurile adecvate şi, analizând rezultatele, fără a împovăra situaţia epidemiologică. Anul acesta, dezvoltăm un plan strategic în care profităm de experienţa noastră de anul trecut, ţinând cont de evoluţiile pandemiei. Scopul nostru este să ne asigurăm că Grecia va rămâne în continuare una dintre cele mai sigure destinaţii din lume. Evoluţia satisfăcătoare a programului de vaccinare, programarea vaccinării lucrătorilor din turism imediat după grupurile vulnerabile, testarea continuă prin utilizarea testelor rapide, precum şi activarea Certificatului Verde Digital de Vaccinare, vor funcţiona în mod benefic în atragerea mai multor turişti, oferind un sentiment de securitate.

AGERPRES: Care au fost încasările din turism anul trecut şi cât estimaţi pentru acest an? Care este contribuţia turismului la PIB-ul ţării?
Harry Theoharis: Pentru noi, la Ministerul Turismului, dar şi pentru fiecare antreprenor sau angajat din industria ospitalităţii, pentru fiecare grec, în general, datorită identificării îndelungate a poporului nostru cu conceptul de ospitalitate, accentul se pune întotdeauna pe oameni şi nu pe numere. Scopul nostru este de a oferi vacanţe de neuitat şi absolut sigure fiecărui turist care alege Grecia pentru prima sa călătorie după o perioadă atât de întunecată şi dureroasă ca cea pe care am trăit-o anul trecut. În ceea ce priveşte veniturile din turism, anul 2021 va fi mai bun decât anul trecut. Mult mai bun prin propria mea predicţie – şi am toate motivele să cred asta. Desigur, nu există nicio îndoială că ne aşteptăm la un an dificil, mai ales la începutul sezonului. Deşi referinţele la cifre sunt de puţin folos în contextul actual, este clar că în 2020 sectorul turistic global a cunoscut o scădere fără precedent a activităţii. După cum v-am spus, anul trecut, în Grecia, am întâmpinat 7,4 milioane de turişti, comparativ cu 31,3 milioane de turişti în anul 2019. Corespunzătoare a fost reducerea veniturilor, în procente, precum şi în alte ţări cu sectorul turismului dezvoltat. Grecia este o ţară turistică şi nu numai datorită contribuţiei turismului la PIB care este foarte mare, aproximativ 21%. Faptul că 1,5 milioane de locuri de muncă sunt direct sau indirect legate de turism, arată cât de importantă este activitatea turistică pentru societatea greacă. Pentru că în Grecia nu trăim doar din turism. Într-o mare măsură, trăim pentru turism.

AGERPRES: Grecia este printre iniţiatorii măsurii privind "certificatul verde" de vaccinare valabil la nivelul întregii Uniunii Europene. Când estimaţi că ar putea intra în vigoare un astfel de document?
Harry Theoharis: Într-adevăr, a fost o iniţiativă a primului-ministru Kyriakos Mitsotakis şi a Guvernului elen, care au prezentat Uniunii Europene propunerea pentru introducerea Certificatului Verde Digital. De fapt, deşi aceasta este o idee raţională şi, permiteţi-mi să o numesc genială, tocmai pentru că este uşor de implementat, au existat unele reacţii. În scurt timp însă, perspectiva acestei mişcări a fost realizată şi reacţiile s-au diminuat. Odată cu acceptarea propunerii elene de către Comisia Europeană, Europa avansează, facilitând în mare măsură libertatea de circulaţie a cetăţenilor. Prin această dovadă digitală, într-un mod sigur şi cu respect absolut pentru datele cu caracter personal, se va putea călători fără a fi supuşi unui test sau carantinaţi la intrarea în ţara de destinaţie. Deci, având deja acceptul Comisiei Europene, statele membre ale UE vor continua cu definirea procedurilor pentru a finaliza modalitatea sigură de obţinere şi de valabilitate a certificatului de vaccinare. După părerea mea, infrastructura necesară pentru implementarea sa completă va fi gata în luna iunie.

AGERPRES: În ce măsură credeţi că va ajuta la revigorarea turismului?
Harry Theoharis: Certificatul Verde de vaccinare digital va da un impuls foarte puternic reluării turismului. Pentru că este confirmarea tangibilă şi oficială a siguranţei, în primul rând pentru călătorul însuşi. Posibilitatea de a călători din nou este ceva de care am fost lipsiţi cu toţii. Avem cu adevărat nevoie să ne mişcăm liber şi Certificatul Digital poate răspunde la orice întrebare ar putea fi pusă, fără a exclude pe nimeni. În schimb, facilitează călătoria dintr-o ţară în alta, simplifică formalităţile şi procedurile care ar putea afecta negativ starea de spirit a călătorului.

AGERPRES: Până la intrarea în vigoare a acestui document, aveţi în vedere încheierea de protocoale cu state din UE, sau din afara blocului comunitar?
Harry Theoharis: Certificatul de vaccinare digital este acum lansat şi în câteva luni va deveni realitate. În acelaşi timp, însă, Grecia este plasată pe pieţele turistice din afara UE. Am ajuns deja la un acord cu Israel, care ar putea fi chiar considerat un model pentru alte acorduri similare. Ţările cu care discutăm au programe de vaccinare într-un stadiu avansat, un flux turistic mare în Grecia, iar cetăţenii lor preferă ţara noastră pentru turism. Indicativ, menţionez că au loc discuţii cu Marea Britanie. De asemenea, la mijlocul lunii viitoare este planificată o călătorie în Moscova, unde vom discuta detaliile fluxului turistic dintre Rusia şi Grecia.

AGERPRES: Ce măsuri au în vedere autorităţile din Grecia pentru a frâna răspândirea virusului, odată cu deschiderea sezonului?
Harry Theoharis: Guvernul elen a elaborat un plan strategic cuprinzător, extrem de complex şi detaliat pentru protecţia sanitară, cu protocoale special concepute pentru sezonul turistic. Voi menţiona pe scurt principiile de bază, cum ar fi utilizarea măştii în locurile publice rămâne obligatorie pentru toată lumea. Pentru a intra în ţară, fiecare vizitator trebuie să fie vaccinat, să aibă un test negativ recent efectuat sau să fi dobândit anticorpi în urma unei infecţii cu noul coronavirus. În plus, unităţile speciale vor efectua teste rapide aleatorii. Suntem convinşi că, la fel ca anul trecut, turismul nu va împovăra situaţia epidemiologică a ţării noastre.

AGERPRES: Cât la sută din populaţia Greciei a fost vaccinată până în prezent şi la ce procent estimaţi că veţi ajunge până la finele anului?
Harry Theoharis: Programul de vaccinare din Grecia se desfăşoară în funcţie de fluxul şi disponibilitatea vaccinurilor. Suntem la sfârşitul primei decade a lunii martie şi s-au efectuat deja 1.376.000 de vaccinări, 440.000 dintre concetăţenii noştri au fost vaccinaţi deja cu a doua doză de vaccin. Conform planului nostru, până la sfârşitul lunii aprilie estimăm că întreaga populaţie aparţinând grupei de vârstă de peste 60 de ani sau grupurilor vulnerabile, indiferent de vârstă, va fi fost vaccinată. Până la începutul lunii mai, vom avea în continuare 1,9 milioane de doze de vaccin disponibile. În luna mai, se estimează că 30% din populaţia Greciei va fi imunizată împotriva SARS-Cov-2, în timp ce prin menţinerea acestui ritm constant de vaccinare în luna noiembrie, vom atinge obiectivul vaccinal necesar de 70% din populaţie.

AGERPRES: Ce impact credeţi că va avea vaccinarea asupra turismului, ţinând cont că aceasta nu asigură imunizarea celui vaccinat, care poate fi în continuare purtător al virusului?
Harry Theoharis: Întrebarea pe care o puneţi este de natură epidemiologică şi se referă la modul în care se va schimba viaţa de zi cu zi, a noastră şi a întregii lumi. Personal, am încredere deplină în ştiinţă şi respect instrucţiunile experţilor. Acelaşi lucru este valabil şi pentru Guvernul elen. Faptul că astăzi avem vaccinuri de înaltă tehnologie şi eficiente este o realizare de neconceput, un miracol al societăţii moderne. Prin urmare, experţii ne vor sugera modul în care ar trebui adaptată activitatea socială după vaccinarea celei mai mari părţi a populaţiei. Fluxul de turişti, conform a ceea ce am menţionat deja, estimez că va fi sigur şi va readuce treptat normalitatea de care avem nevoie cu toţii. Desigur, nu suntem niciodată mulţumiţi. Autorităţile elene competente, Ministerul Sănătăţii şi întregul Guvern elen monitorizează îndeaproape evoluţia. Suntem pregătiţi pentru orice adaptare a sistemului de protecţie sanitară pe care l-am creat.

AGERPRES: Aveţi schiţat un protocol în ceea ce priveşte intrarea turiştilor străini în Grecia odata cu începerea sezonului turistic, în luna mai?
Harry Theoharis: Planificarea noastră strategică include un plan detaliat cu privire la modul în care se poate intra în ţara noastră. Certificatul Verde de Vaccinare Digital, aprobat de Comisia Europeană, impune ca persoana respectivă fie să fie vaccinată, fie să aibă un test negativ recent efectuat, fie să fi dobândit anticorpi în urma unei infecţii cu noul coronavirus. În plus, vor fi efectuate teste rapide aleatorii la intrarea pe teritoriul elen, iar turiştii vor fi obligaţi să respecte toate regulile sanitare care se aplică cetăţenilor greci, fără nicio diferenţă sau excepţie.

AGERPRES: Vor fi deschise mai multe puncte de frontieră pentru turiştii români, pentru a elimina timpul pierdut la cozile interminabile din vamă?
Harry Theoharis: Este ceva ce încă studiem, analizând scenarii alternative pentru a diminua pe cât posibil disconfortul turiştilor. Vă asigur că vom face tot ce este necesar pentru a menţine combinaţia ideală de siguranţă şi vacanţe plăcute pentru fiecare oaspete român.

AGERPRES: Un touroperator român a anunţat că hotelierii greci s-au angajat să acopere o parte din costurile turiştilor legate de testele PCR. Este o măsură avută în vedere pe plan naţional sau decizia aparţine strict operatorilor din turism?
Harry Theoharis: Dacă vedeţi toate măsurile luate de Guvernul nostru, sub Kyriakos Mitsotakis, pentru sprijinul deplin al cetăţenilor, veţi avea imediat răspunsul la întrebarea dumneavoastră. În Grecia sunt suportate de către stat, în mod gratuit, servicii care în alte ţări, mult mai puternice din punct de vedere economic decât Grecia, sunt suportate de către cetăţeni. În contextul acestei filosofii a solidarităţii şi a sprijinului reciproc, într-o perioadă atât de dificilă, Guvernul elen este alături de companiile turistice. În acest moment, există deja diverse programe pentru hotelierii greci de a oferi servicii gratuite clienţilor lor, care depăşesc costul testului necesar. Dacă, de exemplu, un test costă 30 de euro, atunci oaspetele poate primi un voucher de la hotelier, posibil chiar şi de 40 de euro, care ar putea fi folosit pentru diverse servicii suplimentare ale respectivului hotel.

AGERPRES: Care sunt concluziile întâlnirii cu ministrul român al Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Claudiu Năsui?
Harry Theoharis: Concluziile mele din întâlnirea cu ministrul Claudiu Năsui sunt mai mult decât pozitive şi optimiste. Am văzut o identificare clară a punctelor de vedere cu privire la problemele esenţiale referitoare la evoluţia turismului şi la întoarcerea la normalitate. Am discutat cu ministrul problema circulaţiei în siguranţă a turiştilor, dar şi "dreptul" cetăţenilor la vacanţă. Într-adevăr, lucrăm împreună cu scopul de a relua, cât mai curând posibil, fluxul de turişti din România către Grecia. Popoarele noastre sunt legate de legături de prietenie de lungă durată. De aceea estimez că şi anul acesta Grecia va deveni destinaţia turistică nr. 1 pentru prietenii noştri români. Sper că înainte de Paştele ortodox, care anul acesta este pe 2 mai, vom avea deja primii turişti din România.

AGERPRES: Ce le transmiteţi românilor care vor să vină în vacanţă în Grecia?
Harry Theoharis: Transmiţând prietenia şi dragostea tuturor grecilor poporului român, mesajul meu este: "Tot ce îţi doreşti este Grecia". La urma urmei, acesta este noul slogan al turismului grecesc şi cred că are o semnificaţie specială pentru prietenii noştri români. Vreau să ştiţi că Grecia este lângă România – şi nu mă refer din punct de vedere geografic. În ţara mea, îi considerăm pe vecinii noştri ca pe oamenii noştri. Ne pasă de ei ca şi cum ar fi membri ai familiei noastre – poate chiar mai bine. Pentru 2021, am creat un cadru de găzduire sigur, care să ofere tot ce îi trebuie vizitatorului astfel încât să lase în urmă melancolia pandemiei. Soarele, marea, cultura, monumentele moştenirii noastre ortodoxe comune, paradisul gastronomic de care ne putem bucura în ţara noastră, aceştia sunt principalii piloni ai unei Grecii moderne, o ţară care îşi deschide braţele spre turism. O ţară care poate garanta o vară fără griji, de neuitat. Aşa cum visăm cu toţii şi de care avem atâta nevoie. Bine aţi venit!

Sursa agerpres

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img