joi, 28 martie, 2024

Dan HORGAN : TRADITIA LUI VALENTIN FARA VALENTIN

Distribuie:

Publicat:

Sarbatorile traditionale sunt surasul unui neam. Este indeajuns sa te nimeresti la una dintre sarbatori pentru a afla, fara cuvinte, o istorie de sute sau chiar mii de ani. La noi, la romani, una din aceste sarbatori a devenit Valentine’s Day sau Ziua indragostitilor cum le place romanilor sa spuna. Aceasta sarbatoare, indiscutabil, are in ea o forta uluitoare de posesie. Mai rau decat demonii. Desi romanii au aflat de existenta ei dupa anul de gratie 1989, iar multi inca invata sa-i pronunte corect numele, poseda pe an ce trece tot mai multi romani, starnind mai multa entuziasm si pregatiri decat sarbatorile ,,vechi si ruginite”, cum sunt Pastele si Craciunul.

 Acest Valentin ,,converteste” in primele zile din februarie mai multa lume decat a reusit Iisus Hristos in timpul vietii Sale pe pamant! Acest fapt ar trebui sa traga un semnal de alarma in ce priveste sarbatorirea unui sfant catolic intr-o tara cu circa 80% populatie de rit ortodox. Iar ortodoxia ce e drept serbeaza un Sfant Valentin. Pe 30 iulie.

 Este greu de explicat ceea ce s-a petrecut cu romanii nostri, un popor cu o istorie atat de intinsa si de tumultoasa, cu traditii sarbatoresti si folclorice, cum putine popoare mai au pe lume, au adoptat aceasta sarbatoare straina? Acest Valentine’s Day, sarbatorit cu mare fast de romani. Si din ce in ce mai multi. Din nefericire. Dar ce e mult nu neaparat este si bun, spune o veche credinta din batrani. Batranii nostri, autohtoni. Bun este faptul ca noi, romanasii neaosi, facem dovada clara a teoriei darwinista. Si ne pricepem de minune, mai bine ca oricine, sa aratam ca, omul nu a fost creat de bunul Dumnezeu ci a evoluat din maimuta. Dar totusi o gena precum ,,Cuiul lui Pepelea” a mai ramas de la bietele primate. Imitatia. Chiar daca in Romania avem deja o sarbatoare dedicata indragostitilor, Dragobetele, sarbatorit pe 24 februarie. Ei, dar nu este ,,in trend” precum cea de peste ocean… Vezi Doamne, ca Dragobetele este autohton iar ,,dulcineele” doresc o declaratie de dragoste. Din ,,afara”. Cu mare fast si exagerare.

Sarbatoresc cu drag un sfant catolic. Pardon, de fapt doi sfinti: Valentin si Valentina. Amandoi canonizati de calendarul greco-catolic. Pe 16 februarie. De fapt este o sarbatoare care se serbeaza fara sfant. Ca o paranteza, pe 14 februarie, catolicii ii amintesc pe Sfintii Chiril si Metodie, inventatorii alfabetul glagolitic si traducatorii Sfintei Scripturi dar si alte lucrari crestine in limba ce in prezent o stim drept slavona veche. Mult mai tarziu, alfabetul glagolitic s-a dezvoltat in alfabetul chirilic care este folosit si in prezent in unele limbi slave.
 
Acum revenind la Valentin, aceasta sarbatoare este de fapt o reminiscenta a Lupercaliei din antichitate, o sarbatoare desfranata ce se desfasura pe timpul romanilor intre nobilii necasatoriti porniti pe jumatate despuiati pe strazile Romei cu dreptul de a ,,necaji” fetele sau femeile intalnite in cale fara a fi pedepsiti in vreun fel.
 
Este si va ramane probabil o enigma, misterul irationalitatii dezlantuite, al cruntelor betii dionisiace sub titulatura unui mucenic al lui Hristos. O asociere paradoxala prin care s-ar putea porni o polemica si astfel am putea deschide ochii asupra multor ciudatenii din existenta noastra. Dar ceea ce este si mai neplacut, e sa ne convingem de existenta unei realitati in care, nu prea credem ori nu credem deloc. Altfel cum pot unii oameni care nu s-au rugat niciodata la Sf. Nicolae sa-l sarbatoreasca pe Santa Claus in varianta lui americana? Iar cei care nu cred in Evanghelie se aduna cu aviditate in fata televizoarelor ca sa vada ,,Patimile lui Iisus” de Mell Gibson?
 
Dar Valentin, da bine sa fie sarbatorit in Romania, tarisoara noastra draga. Acolo unde doar o treime din populatie ii mai vorbesc corect limba. Ca daca vorbim in ,,englezisme”, ,,italienisme” sau ,,spaniolisme” prinse ,,dupa ureche” de la telenovele suntem mult mai ,, COOL”. De fapt un alt ,,englezism” folosit frecvent dar caruia putini reusesc sa ii afle pe deplin semnificatia. Din pacate. Dar nici curiozitatea nu-i omoara. Dar sa revenim la Valentini si Valeu Doamne! Ba nu, Valentin al nostru. Pardon, de fapt al lor!
 
Valentine’s Day este sarbatoarea comerciala ce incurajeaza kitsch-ul, conformismul, superficialitatea, prostia si materialismul. Acum, unii barbati insurati, subliniez UNII, vin acasa la sotia ce l-a asteptat un an, zi de zi, cu masa intinsa, inima la gura, o coasta fracturata si ochi vineti, cu un buchet de flori de 2 lei. Si el, barbatul, duhnind a alcool ieftin, ii intinde florile spunandu-i cu o limba de lemn un ,,TE IUBESC”. Apoi cuplul fericit merge la o pizza sau in cazuri mai fericite la restaurant unde isi etaleaza cu opulenta la o masa mai la vedere, sotia lui cea iubita. Si batuta. Iar scenariul isi urmeaza cursul firesc, inca un an. La fel. Ei, de domnisori este mai rau. Pentru ca de Valentine’s Day, trebuie neaparat sa cumpere ceva domnisoarei. Chiar daca este contrar vointei lor. Iar daca domnisorii uita sau se fac ca ploua si nu aduc in aceasta sarbatoare demoazelei cu ID de messenger: ,,scumpyk”, ,,frumushyk”, ,,iubytzyk”, ,,dulcik”, ,,papushik” si multe altele ce promoveaza prostia si narcisismul, flori cat mai scumpe si bombonici in cutie roz, sub forma de inimioara sau inimioara de plus, rosie, cu ursulet sau cine mai stie ce animalut atunci pune ,,botic”. Si nu pentru poza de profil. Tentant, veti spune! Si nu cedeaza pana nu primeste cadoul mult dorit. Poate fi identic cu cei din anii anteriori. Daca mai scrie si nelipsitul ,,I LOVE YOU” ati dat-o pe spate. Si la figurat! Daca nu, in bara!  Dar daca nu primeste cadoul mult visat pe 14 februarie, in schimb il primeste de Dragobete, cu o privire de meduza la menopauza intreaba: ,,Ce este acest Dragobete?” Si urmeaza bineinteles acelasi ritual ca mai inainte. Dar nu plange ca se scurge rimelul si tencuiala de pe fata. Paguba-n ciuperci! Pentru ca stie ca se apropie ziua de 1 martie si apoi 8 martie. Alte fite si ochi dati peste cap. Fite din partea demoazelelor gen ,,Madame Sans-Gene”. Cine a citit cartea a prins din zbor ideea! Ochii dati peste cap si podoaba capilara smulsa din partea barbatilor. Alte cheltuieli si dovezi de dragoste. Ca ,,pipitei” pana nu-i spui:,,TE IUBESC!” si daca se poate in engleza, sau alta limba de circulatie internationala, nu este fericita. Oricum este o nefericita. S-a nascut nefericita si traieste in speranta desarta ca va gasi fericirea. Daruita de un ,,printz” calare pe un cal alb. ,,Printz” asteptat de pomana. Sau daca totusi apare, este pentru vecina sau prietena ei cea mai buna…de la parter. Ca de, calul nu urca trepte de bloc si nici nu incape in lift.
     In ziua lui Valentin adora expresia ,,TE IUBESC” chiar daca ii este adresata in mod mecanic din partea barbateasca, intre doua pase, o ragaiala de bere si doua injuraturi cu referire la mama arbitrului, urmarind cu interes meciul de fotbal la televizor. Nu conteaza tonul. Nici daca nu o privesti in ochi. Trebuie sa auda permanent cele doua cuvinte de ziua indragostitilor. Un cadou de bun gust ori un buchet de flori daruit din inima sau chiar o imbratisare dupa o zi obositoare nu fac doua parale in ochii duduiteiei, daca nu a fost de Valentine’s Day.
    Stapanii de animale de companie sunt si ei posedati de acest Valentine’s Day. isi casatoresc animalutele mult iubite cu tinute asortate. Pe cand casatorii intre scuipatorile din spitale, tucalurile de noapte, maturile sau lopetile?
Mass-media audio vizuala difuzeaza aceiasi muzica remixata si  reciclata la nesfarsit de ziua lui Valentin, an de an. De ani si ani. Bla, bla, bla-uri… Tara arde si baba se piaptana! Reduceri de preturi la bomboane, ciocolate si tot felul de produse de patiserie. Sau nu. Dupa acest fiasco de sarbatoare nationala glicemia poate face concurenta Ceahlaului la inaltime. Pana si banala pizza cea de toate zilele trebuie postata pe reteaua de socializare tot sub forma de inimioara. Ca altfel nu poate fi consumata ritualic. Dar tot ce este preparat, gatit, cumparat ori facut de Valentine’s Day trebuie sa fie sub forma de inima. Oare chiar tot…? Mai ganditi-va.
     Dar mai sunt din fericire romani ce serbeaza cu mult fast si Dragobetele autohton. Jos palaria pentru ei!
     Alarmant este faptul ca sarbatoarea acestui Valentin de import este promovata si prin gradinite si scoli. Ravase de dragoste trimise intre copii de gimnaziu sau de gradinita. Te umfla rasul. Sau plansul. Dar democratia isi cere drepturile. Mai ales cea neinteleasa sau inteleasa anapoda.
    Scriu aceste randuri pentru romanii cu cultura generala vasta, pentru cititorii fideli ai cotidianului. Fara teama ca voi fi blamat. Deloc! Motivul este cat se poate de simplu: cei ce serbeaza si se impopotoneaza cu tot felul de trenduri de import, nu citesc ziarul. Acest ziar de cultura si de bun simt. De fapt nu citesc nimic in afara de mesajele de la ,,iuby” si postarile de pe retelele de socializare. Si acelea scrise intr-o romaneasca maltratata si deformata ingrozitor cu abrevieri si prescurtari la prescurtare. Ei, veti spune ca sunt acid si satiric. Departe de mine aceasta malitiozitate. Doresc ca tinerii, sa stie ce trebuie luat de bun si ce nu. ,,Tot ce zboara poate ajunge in oala, dar nu tot ce zboara se mananca”. Cum spune un vechi proverb romanesc. Autohton. Nu ar fi drept daca tot sarbatorim ziua indragostitilor de Valentine’s Day in loc de Dragobete, Halloween in loc de Sf. Andrei, sa mutam Ziua Nationala din iarna, 1 decembrie, undeva cand e mai cald. Poate pe 4 iulie. Si schimbam si drapelul. Cu rosu la lance. Ca se poarta. Chiar de 1 decembrie.
     De ce oare nu dorim, ca romani autohtoni, sa onoram sarbatorile noastre pline de dragoste si de traditie?
     Cred ca nu ne lasa o gena mica. Tare mica. Cea de la Darwin. Charles Darwin!

                                                                                                            Dan HORGAN

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img