La inceput de februarie de ziua Sfantului Trifon sau Arezanul viilor este considerata prima mare sarbatoare a calendarului agricol, pomicol si viticol cand avem de-a face cu un nou cap de an, este chiar ziua „cand se intampina iarna cu vara“, mai ales prin intermediul practicilor apotropaice prin care se poate influenta starea vegetatiei pentru tot anul.
In popor sarbatoarea aceasta se numeste Trif, Sf. mucenic Trifon, Trif Nebunul, Trif-tatal lacustelor si al viermilor
La baza sarbatorii Sfantului Trifon, se afla de fapt, cultul stravechiului zeu al naturii si recoltei la traci – Sabazius, identificat cu zeii vitei de vie si vinului – Dionysos la greci si Bachus la romani.
Sfantul Trifon fiind patronul omizilor, lacustelor si gandacilor, care pot ataca vegetatia, apara holdele pentru a nu fi stricate de insecte, apara gradinile si e izbavitor de tot felul de gandaci, care strica plantele roditoare, ucide viermii care strica cerealele, astfel zilei i se da o atentie deosebita. In vechiul calendar pastoral, la inceput de februarie este celebrat alt ciclu de trei zile de sarbatori ale lupului, dupa unele credinte, Sf. Trif ar fi si patronul lupilor, asa cum atesta numeroase legende populare, care il pun in legatura pe Sf. Trifon cu Sf. Petru si cu lupii acestuia dar si de un alt atacator al turmelor de vite, ursul, ce apare expresiv in aceste zile fiind asociat adesea Streteniei, numita si ,,Intampinarea Domnului”, din 2 februarie, un numar de legende insumeaza toate trasaturile importante ale sarbatorii.
Intr-o legenda populara, Trifon ar fi fost necuviincios, lucrand in ziua consacrata Fecioarei si implicit infatisarea cu Pruncul la templu. Pedeapsa primita este severa si batjocoritoare prin taierea nasului vinovatului. Interesant este faptul ca numele sarbatorii viticultorilor, Arezanul viilor, are ca origine tocmai acest episod, al carui erou este, in varianta slava, Trifon Zarizanu – Trifon Taiatul sau Trif Nebunul, care ilustreaza astfel interdictiile lucrului in vie in aceasta perioada.
In partile Frigiei, in satul ce se numea Campsada, care era aproape de
cetatea Apamia, s-a nascut copilul Trifon din parinti drept-credinciosi. Inca de cand era el prunc, bunul Dumnezeu a binevoit a salaslui intru dansul darul Sfantului Duh si a-i harazi darul de a face minuni infaptuite nu numai prin glasul pruncului aceluia, dar si din faptele lui cele minunate sa se savarseasca lauda. Tamaduia toate bolile, dar mai vartos avea multa stapanire asupra diavolilor. Sfantul Trifon a devenit faimos odata cu izgonirea unui demon din fiica imparatului roman Gordian, 238-244, si atunci cand ii ajuta pe cei neputinciosi nu le cerea altceva decat credinta in Mantuitorul Iisus Hristos cu a Carui slava ii vindeca. Odata, Sfantul Trifon a salvat intreaga sa comunitate de la infometare, oprind cu puterea rugaciunii, invazia lacustelor care devorau culturile si granele oamenilor.
Cand la tronul imperial a ajuns imparatul Decius (249-251), acesta a inceput o persecutie atroce impotriva crestinilor. Cineva l-a parat comandantului Aquilinus pe Sfantul Trifon spunandu-i ca acesta propovaduia cu mare evlavie credinta in Hristos si ca pe multi i-a botezat. Curand sfantul a fost arestat si interogat, timp in care si-a aparat cu putere credinta sa. Pentru marturisirea sa Sfantul Trifon a fost supus unor torturi ingrozitoare: a fost lovit cu batele, trupul i-a fost scrijelit cu gheare de fier, a fost ars, i s-au batut cuie in talpi si dus prin oras pe jos. Toate acestea sfantul le-a indurat cu rabdare. In cele din urma supliciul i-a fost curmat prin decapitare cu sabia, la Niceea, in anul 250. Sfantul Trifon inainte de executie s-a rugat, multumind lui Dumnezeu pentru ca l-a intarit in incercarile sale. El s-a mai rugat Domnului sa miluiasca si pe cei care-l vor chema in ajutor.
In multe icoane rusesti, Sfantul Trifon apare cu un soim pe brat. Este considerat sfantul patron al pasarilor. Se povesteste ca odata Tarul Ivan cel Groaznic a iesit la vanatoare, iar ingrijitorul soimului a scapat din neatentie pasarea preferata a tarului. Acesta i-a dat termen ingrijitorului Trifon Patrikeiev sa aduca pasarea in trei zile, iar de nu, va fi condamnat la moarte. Trifon a cautat pasarea prin toata padurea dar fara rezultat. In cea de-a treia zi, sfarsit de oboseala dupa atata cautare, ingrijitorul s-a intors la Moscova, la locul numit Crangul Marinaya. Intinzandu-se ca sa se odihneasca, s-a rugat sfantului patron al sau, Sf. Mucenic Trifon, chemandu-l in ajutor.
In vis a vazut un tanar pe un cal alb care tinea pe mana soimul tarului. Acesta i-a spus: ,,Ia pasarea pierduta si o du tarului si nu te mai necaji.” Cand s-a trezit, ingrijitorul a zarit pasarea stand pe un brad. A luat-o, a dus-o tarului si i-a spus ce ajutor miraculos a primit de la Sf. Mucenic Trifon. Drept multumire ca i-a salvat viata, Trifon Patrikeiev a construit o capela in locul unde i-a aparut Sf. Trifon. Mai tarziu, a construit chiar si o biserica cu hramul Sf. Trifon in Moscova.
In credinta populara nu e deal de munte unde sa nu fie cruce cu chipul sfantului, insotit de troparul sau, precum si de rugaciuni catre dansul. Despre Sf. Trifon spun ca a pazit pe fecioara Maria, cand a iesit cu pruncul Iisus la biserica, de cainii lui Sf. Petru de iarna, care, pascand vite, n-a bagat de seama ca cainii lui au sarit la fecioara s-o muste. Atunci fecioara Maria, drept multumire, a facut pe Sf. Trifon stapan peste lacuste, viermi si alte ganganii, dandu-i puterea de a le orandui sa faca stricaciuni in holdele acelora care nu-l vor serba, iar lui Petru i-a zis: „Petru, cainii tai sa se faca lupi de azi inainte si sa-ti manance intai vitele tale“.
De Sf. Trifon oamenii merg in dealul cu vii, strigau: „Hai sa mergem la Gurbanu!“. Acolo taie cate douazeci-treizeci de vite de vie si zic ca strugurii nu se mai mucezesc si vinul din anul viitor e bun si ferit de grindina si de mana.
Cu cenusa stransa din vatra focului in ajunul lui Sf. Trifan, dimpreuna cu cea din ajunul Bobotezei si lui Sf. Vasile si se presara prin vie. Apoi se boteaza via cu agheasma de la Boboteaza, ca sa fie ferita de mana, de piatra, de ger si sa aduca rod mult. Apoi dezgroapau sticla sau plosca ingropata de cu toamna si se adunau in jurul unui foc aprins pe o inaltime, taie coarde de vita in patru locuri, in forma de cruce, iar deasupra toarna vin, pe coarda taiata, pun sare si infig o bucata de slanina si una de paine, ca sa sporeasca rodul. Apoi mananca, beau, joaca, sar peste foc, afuma via cu o carpa aprinsa, se stropesc cu vin si cu apa, luata in zori din izvoare si sfintita de preot, pentru a fi ferita vita de vie de baltara, un fel de rugina care se face pe frunza viei. Seara barbatii se intorc in sat, cu faclii aprinse, purtand pe cap cununi facute din primele corzi taiate din vie. Acasa, viticultorii erau asteptati cu masa imbelsugata, semn ca astfel trebuia sa fie si productia viticola. Este foarte posibil ca in vechime dupa numele turcesc al obiceiului, Gurban, sa se fi jertfit o oaie sau un berbec.
Cu agheasma adusa de la biserica uda copacii care nu fac roade, caci atunci vor incepe sa rodeasca. Sf. Trifon este o sarbatoare in cinstea si folosul rodirii pomilor si a viei. Cei ce serbeaza si praznuiesc pe Sf. Trifon, sacrificandu-i bauturi din pomii sai, au norocul ca pometul lor sa fie aparat de viermi, omizi si alte ganganii vatamatoare. In aceasta zi satenii din dealuri intind mesele, fac crama, la conace pe dealuri, in onoarea Sf. Trifon, spre a revarsa roade din belsug asupra pomilor, iar popa satului boteaza de-a randul ograzile si dealurile cu pruni si meri. In ajunul, in ziua si a doua zi de
Femeile nu lucreaza spre a fi ferite de poceli si sminteala. Se da de pomana mamaliga, ceapa si sare, turte de malai, pe care le impart la cersetori, pentru ca lacustele, carabusii, omizile si alte ganganii sa nu strice semanaturile iar batatura ferita de accidente.
Nu se indeplinesc lucrari casnice importante, facindu-se analogie intre ele si actiunile insectelor daunatoare. Nu se taie nimic cu foarfecele, caci gandacii vor reteza radacinile plantelor si mai ales a vitei de vie. Taranii nu lucreaza mai ales in vii, caci altfel vara lastarii vor fi mancati de gandaci. Unicul lucru care se face pe alocuri astazi in vie este stropitul ei cu apa de zapada ori cu agheasma dar si cu vin,
In unele zone mai dainuie inca un obicei stravechi, astazi aproape uitat, ca din varful dealurilor cu vii sa se rostogoleasca o roata aprinsa. Sensul obiceiului era de a fertiliza via si a indeparta de ea duhurile nefaste, printre care si cruda iarna.
In aceasta zi, unele gospodine semanau usturoiul in gradina, sfinteau graul si porumbul pe care il aveau spre a fi semanat si mergeau mai spre seara cu turte la musuroiul furnicilor si le spuneau: ,,Cum va dau eu de mancare, asa voi sa nu-mi mancati recolta!“.
Se vorbeste in traditia populara ca daca in ziua de Sf. Trif nu este omat, va ninge, iar daca este omat, se va topi.
Un sincer ,,La multi ani“ cititorilor purtatori ai numelui sfantului!
Dan HORGAN
Bibliografie:
– Adrian Fochi – ,,Datini si eresuri populare de la sfarsitul secolului al XIX-lea”, Editura Minerva, Bucuresti, 1976.
– Antoaneta Olteanu – ,,Calendarele poporului roman”, Editura Paideia 2001.
– Arthur Gorovei – ,,Credinti si superstitii ale poporului roman” Editura ,,Grai si Suflet – Cultura Nationala” Bucuresti, 1995.
– Cornel Dan Niculae – Leacuri si remedii magice din Carpati. Magia si fiintele fantastice din arhaicul romanesc. Editura: Electra, 2011
– Elena Niculita Voronca – ,,Datinile si credintele poporului roman”, Editura Polirom Iasi 1998.
– Gh. F. Ciausanu – „Superstitiile poporului roman” Editura Saeculum Bucureszi 2005.
– Ion Ghinoiu – ,,Obiceiuri populare de peste an”, Editura Fundatiei Culturale Romane, 1997.
– Ion Ghinoiu – ,,Panteonul romanesc” Dictionar, Editura Enciclopedica, Bucuresti, 2001.
– Ion Ghinoiu – ,,Sarbatori si obiceiuri romanesti”, Editura Elion, Bucuresti, 2002.
– Ion Ghinoiu – ,,Zile si mituri. Calendarul taranului roman 2000”, Editura Fundatiei PRO, Bucuresti, 1999.
– Ion Talos – ,,Gandirea magico-religioasa la romani”, Dictionar, Editura Enciclopedica, Bucuresti, 2001.
– Irina Nicolau – ,,Ghidul Sarbatorilor Romanesti”, Editura Humanitas, 1998.
– Narcisa Stiuca – ,,Sarbatoarea noastra cea de toate zilele”, Editura Cartea de Buzunar, 2006.
– Marcel Laptes – „Timpul si sarbatorile taranului roman” , Editura Corvin, 2009.
– Marcel Olinescu – ,,Mitologie romaneasca”, Editura Saeculum I. O., Bucuresti, 2001.
– Mihai Coman – Mitologie populara romaneasca. Editura: Minerva, Bucuresti, 1988.
– Proloagele de la Ohrida, Editura Cartea Ortodoxa, 2005.
– Romulus Antonescu – ,,Dictionar de simboluri si credinte traditionale romanesti”, Editie digitala, 2009
– Romulus Vulcanescu – ,,Mitologie Romana”, Editura Academiei R.S.R. Bucuresti, 1985.
– Simion FIorea Marian – „Sarbatorile la romani” Editura “Grai si Suflet – Cultura Nationala”, 2001.
– Tony Brill – ,,Legendele romanilor, Editura Grai si suflet – Cultura nationala, Bucuresti, 1994.
– Tudor Pamfile – ,,Mitologia romana”, Editura ALL, Bucuresti, 1997.
– Tudor Pamfile -,,Sarbatorile la romani”, Editura Saeculum I.O., Bucuresti 1997.
– Vietile Sfintilor, Editura Episcopiei Romanului si Husilor 1998.
