vineri, 26 aprilie, 2024

Dancila suna adunarea ministrilor dupa dezbaterile din Parlament – Ordonanta lui Teodorovici, in atentia premierului

Distribuie:

Publicat:

Viorica Dăncilă a declarat, luni, că va avea discuții în această săptămână cu toate ministerele pe marginea OUG 114 care introduce măsuri fiscale, printre care se numără și taxa „pe lăcomie” pentru bănci. Premierul a adăugat că va da dovadă de flexibililate.

„Pe OUG 114 o să am o discuții în această săptămână cu toate ministerele de linie, tocmai pentru a avea o imagine completă. Am spus că voi da dovadă de flexibilitate, dar aceste modificări cerute de unii sau de alții, trebuie să se plieze pe realitate, să nu fie doar demersuri populiste, sau demersuri care să pretejeze anumite instituții sau altele”, a declarat Viorica Dăncilă, la finalul BPN al PSD de luni, de la Parlament, conform Mediafax.

OUG 114/2018 privind implementarea unor măsuri fiscale a adus numeroase nemulțumiri din partea mai multor instituții, dar și companii. Printre nemulțumiți se numără băncile, dar și administrațiile locale.

Actul normativ a fost adoptat în luna decembrie de către Guvern, iar principalele prevederi sunt: Prețul la gaze și energie electrică va fi plafonat pentru 3 ani de zile; impozitarea activelor băncilor dacă ROBOR este mai mare de 2%; mișcorarea comisionului fondului de pensii private de la 2,5 la 1% și majorarea taxei pe viciu în domeniul jocurilor de noroc cu 2% din cifra de afaceri.

De asemenea, ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, este invitat la „Ora Guvernului”, în Parlament, la solicitarea USR, pentru „a da explicații pe OUG 114” din domeniul fiscal.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img