marți, 16 aprilie, 2024

Darius Valcov este urmarit intr-un nou dosar penal

Distribuie:

Publicat:

Direcția Națională Anticorupție informează, miercuri, că procurorii au dispus efectuarea urmăririi penale față de Darius Vâlcov, la data faptei senator, cu privire la trafic de influență, într-un nou dosar.

Potrivit unui comunicat al DNA transmis AGERPRES, în primăvara anului 2014, anterior semnării în iulie 2014, a unui contract având ca obiect reabilitarea rețelei de apă și canalizare din două localități din județul Olt, Darius Vâlcov i-a pretins unui om de afaceri (denunțător în cauză), prin intermediar, 10% din valoarea sumelor, fără TVA, ce urmau a fi încasate de societatea reprezentată de acesta, în urma încheierii contractului cu SC Compania de Apă Olt SA, respectiv 1.700.000 lei.

“Banii au fost pretinși în schimbul intervenției suspectului Vâlcov pe lângă factori de decizie din cadrul SC Compania de Apă Olt SA, astfel încât societatea pe care o reprezenta denunțătorul să încheie acel contract și să primească banii la timp. Ulterior, suspectul Vâlcov a primit de la omul de afaceri, prin intermediari, suma de 1.700.000 lei, în două tranșe (în luna septembrie 2014 și în luna februarie 2015)”, precizează DNA.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img