joi, 18 aprilie, 2024

De ce si cand trebuie sa mergi cu copilul la ortodont?

Distribuie:

Publicat:

Când mergi cu copilul la ortodont și de ce trebuie să faci asta? American Association of Orthodontists, cea mai importantă asociație ortodontică din lume, recomandă ca fiecare copil, înainte de a împlini 7 ani, să treacă mai întâi pe la un ortodont. O intervenție în cel mai potrivit moment de creștere permite un rezultat mai bun și un timp de terapie mai scurt.

O vizită înainte de vârsta de 7 ani permit, în primul rând, identificarea obiceiurilor proaste care pot provoca sau agrava o malocluzie. Printre acestea, cele mai importante și frecvente sunt suptul de obiecte sau degete, respirația orală și modul de înghițire în cazul sugarului. Aceste obiceiuri proaste trebuie corectate cât mai curând posibil.

De ce sunt strâmbi dinții copiilor?

„Încă din etapa de schimbare a dinților se poate observa uneori că dinții sunt mai înghesuiți. În această etapă, dinții par și chiar sunt în necorcondanță cu fața copilului. Deseori, dinții noi erupți au dimensiunea și forma adaptată feței de adulți, deci sunt mai mari, pentru că vor însoți copiii de-a lungul întregii lor vieți.”, aflăm de la dr. Lorelei Nassar, specialist în implantologie.

Continuarea pe csid.ro

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img