sâmbătă, 20 aprilie, 2024

Decizie in Guvern: Firmele cu mai putin de 9 angajati vor avea mai putine obligatii administrative

Distribuie:

Publicat:

Guvernul a adoptat miercuri o ordonanță de urgență care prevede debirocratizarea activității în cadrul microîntreprinderilor cu până la 9 angajați. Astfel, acestea nu mai trebuie să întocmească fișa postului, foaia de prezență sau regulamentul intern.

„Prin măsurile adoptate astăzi (miercuri-n.r.) am reușit să eliminăm anumite sarcini administrative inutile. (…) E o gură de oxigen pentru angajatorii care de multe ori se simțeau sufocați de numărul de hârtii pe care trebuiau să le completeze pentru angajații pe care îi aveau”, a declarat, la finalul ședinței de Guvern, ministrul Muncii, Raluca Turcan.

Ea a precizat că de prevederile acestei ordonanțe vor beneficia circa 450.000 de microintreprinderi din țară.

„Fișa postului, foaia de prezență și regulamentul intern vor putea fi respectate verbal, existând obligativitatea existenței acestora în scris doar dacă angajatul solicită lucrul acesta în scris”, a explicat Raluca Turcan.

„Pentru asigurarea flexibilităţii relaţiilor de muncă, la solicitarea scrisă a salariatului, angajatorul este obligat să-i comunice în scris fişa postului, cu specificarea atribuţiilor care îi revin. Angajatorului cu până la 9 salariaţi i se dă posibilitatea să ţină evidenţa orelor de muncă prestate zilnic de fiecare angajat, în condiţiile stabilite cu aceştia prin acord scris. Pentru debirocratizarea şi simplificarea procedurilor în domeniul resurselor umane, propunem eliminarea obligaţiei de întocmire a Regulamentului intern de către aceste microîntreprinderi”, a mai precizat ministrul MUncii.

Ordonanţa de Urgenţă adoptată de Guvern modifică şi completează Legea nr. 53/2003 – Codul muncii.

”Microîntreprinderile cu până la 9 salariaţi sunt cele mai afectate de lipsa de personal calificat în domeniile economic, juridic sau resurse umane, adică cele care desfăşoară activităţi de natură administrativă. Costurile sunt şi ele mari, birocraţia este excesivă, dacă ne raportăm la dimensiunea acestor societăţi, astfel că reducerea sarcinilor administrative inutile poate sprijini potenţialul microîntreprinderilor de a menţine locuri de muncă, mai ales în actualul context epidemiologic”, a declarat ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img