vineri, 29 martie, 2024

Deficitul vitaminei B12: Din ce cauza apare si cum poate fi recunoscut

Distribuie:

Publicat:

Nu numai înaintarea în vârstă este o cauză a deficitului de vitamina B13, ci şi unele tratamente medicamentoase şi lipsa cărnii din alimentaţie pot duce la această problemă. 4 din 100 de femei care au vârsta cuprinsă între 40 şi 59 de ani au deficit de vitamina B12, iar mai multe sunt la limită.

Iată ce semne îţi dă organismul:

1. Oboseala

Ai dormit nouă ore pe noapte, însă te simţi obosit, mai ales după-amiaza? Oboseala este principalul semn al carenţei de vitamina B12, însă pentru că poate avea mai multe cauze, este important să consulţi medicul. Doar în urma unor analize de sânge poate fi constatată lipsa acestei vitamine.

Oboseala apare deoarece această vitamină ajută la producerea de celule roşii, care transportă oxigenul în corp. Când nu există suficient oxigen în celule, te simţi obosit, potrivit clicksanatate.ro.

2. Slăbiciune musculară

Dacă te confrunţi cu lipsa de vlagă şi îţi este greu să cari chiar şi o sacoşă uşoară de la magazin, această problemă poate fi pusă pe seama lipsei de vitamina B12. Carenţa duce la slăbiciune a muşchilor.

3. Furnicături în piele

Dacă simţi frecvent senzaţia de furnicături în piele sau ca şi cum cineva te-ar înţepa cu acul, cauza poate fi deficitul de vitamina B12. Aceste senzaţii apar deoarece nervii au de suferit.

4. Lipsa puterii de concentrare

Deficitul de vitamina B12 poate să se manifeste şi prin lipsa puterii de concentrare. De asemenea, cei afectaţi uită, aşa că nu este de mirare să nu mai ştii unde ai pus cheile de la casă. În urma unui studiu efectuat în SUA s-a constatat că persoanele care sufereau de lipsa vitaminei B12 se confruntau cu lipsa puterii de concentrare, spre deosebire de cei care nu aveau această problemă.

Continuarea pe exquils.ro

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img