sâmbătă, 20 aprilie, 2024

Descoperire macabră ! Contabila unei firme de top din țară a fost găsită moartă! Soțul femeii a dormit două zile cu cadavrul alături!

Distribuie:

Publicat:

Femeia care a stat două zile moartă în casă a fost contabilă la Compania Cotnari. Soțul acesteia a fost găsit în stare de ebrietate, căzut lângă trupul neînsuflețit al acesteia. Apropiații sunt șocați de ceea ce s-a întâmplat și susțin că cei doi soți consumau băuturi alcoolice frecvent. Ceea ce au văzut anchetatorii când au intrat în locuința celor doi este uluitor

Situație șocantă într-un apartament din localitatea Hârlău, județul Iași. Un bărbat a fost găsit confuz, în stare de ebrietate, lângă soția decedată de două zile. O vecină apropiată familiei, observând inactivitatea celor doi, a sunat la număr unic de urgențe 112, pentru a sesiza dispariția soților. Ajunse la fața locului, autoritățile competente din Hârlău i-au găsit pe ambii zăcând în dormitorul locuinței. Femeia nu prezenta semne de violență și era cunoscută cu afecțiuni medicale. Detaliile aflate de reporterii cotidianului „Bună Ziua Iași” sunt uluitoare.

Căzut lângă soția moartă de două zile

În data de 9 ianuarie, în jurul orei 11:00, un apel la 112 avea să anunțe dispariția soților Liviu și Alexandrina Agache. O vecină, impacientată că nu îi văzuse de câteva zile pe cei doi, a anunțat autoritățile. Un echipaj al Inspectoratului pentu Situații de Urgență (ISU) a pătruns în apartament și a găsit soții Agache în dormitorul propriei locuințe. Anchetatorii au descoperit că femeia era decedată de două zile, iar bărbatul, în stare de ebrietate, era căzut lângă aceasta, confuz. Totodată, corpul acestuia era plin de vânătăi.

„La Unitatea de Primiri Urgențe (UPU)a Spitalului «Sf. Spiridon» a fost transportat un bărbat în vârstă de 66 de ani. Acesta a fost preluat de către un echipaj medical, după un apel la 112. Cadrele medicale au constatat, când au ajuns la fața locului, că pacientul era confuz, cu multiple echimoze în diverse stadii de evoluție și cu o alcoolemie peste validarea normală. Acesta a fost tratat în UPU și a fost dirijat către Institutul de Psihiatrie”, spune prof. dr. Diana Cimpoeșu, șefa UPU SMURD Iași.

Bărbatul a fost diagnosticat cu probleme psihice

De la Institutul de Psihiatrie „Socola”, Liviu Agache a fost transferat către Spitalul de Neurochirurgie. În urma investigațiilor, acesta a fost diagnosticat cu sindrom confuzional. Medicii susțin faptul că bărbatul a suferit o intervenție chirurgicală în urmă cu un an, iar de atunci are sechele. În prezent, este diagnosticat cu boală neuropsihică și a fost redirecționat la Institutul de Psihiatrie „Socola”. Soții Agache nu erau căsătoriți de multă vreme. În societate însă, se prezentau ca fiind cuplul perfect. Mergeau la biserică și pozau ca fiind o familie fericită.

„Nimeni nu s-a așteptat la așa ceva. Această veste a venit pentru noi ca un șoc. Nu știm ce s-a întâmplat exact. Fiind o moarte suspectă, Poliția încă anchetează cazul. Noi îi știam ca fiind oameni liniștiți. Ne-am întâlnit frecvent la Biserică”, spune Gheorghiță Curcă, primarul localității Hârlău.

„Nu avea semne vizibile de violență”

Imaginea familiei fericite și perfecte pe care o afișau soții Agache în public era o mască pe care aceștia o purtau, probabil pentru a ascunde nefericirea. Cei apropiați au specificat faptul că soții Agache consumau băuturi alcoolice frecvent. Surse ale anchetatorilor susțin faptul că atunci când au fost găsiți în casă, cei doi erau înconjurați de sticle goale de alcool.

„În ziua de 9 ianuarie, în jurul orei 11:00, a fost făcută o sesizare la numărul unic de urgențe 112. O vecină a celor doi soți a sunat și a anunțat autoritățile că nu îi mai văzuse de câteva zile. Un echipaj al ISU au pătruns în apartament și i-au identificat pe ambii, în dormitor. Femeia era decedată și nu avea semne vizibile de violență. Era însă cunoscută cu afecțiuni medicale și obișnuia să consume alcool. S-a dispus necropsia și s-a întocmit dosar penal”, spun reprezentanții Institutului Județean de Poliție Iași.

Contabila de la Cotnari a suferit un atac de cord

Primarul Hârlăului spune că, înainte de a ieși la pensie, Alexandrina Agache, acum în vârstă de 67 de ani, a fost contabilă la Compania Cotnari. Conduita ei în societate și statutul pe care îl avusese înainte de pensionare nu ar fi creionat imaginea unei femei care are probleme cu alcoolul. Moartea sa a fost însă suspectă. În urma necropsiei, reprezentanții Institutului de Medicină Legală Iași spun că femeia a decedat din cauza unui atac de cord. Ceea ce s-a întâmplat înaintea decesului Alexandrinei între cei doi soți și cum a ajuns bărbatul în stare de ebrietate, după ce a sesizat că soția lui a murit, rămâne un mister până la soluționarea cazului.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img