marți, 16 aprilie, 2024

Document de identitate contrafăcut, depistat la frontiera de est

Distribuie:

Publicat:

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni efectuează cercetări în privinţa unui bărbat din R. Moldova asupra căruia a fost descoperită o carte de identitate falsă.

La data de 7 martie, în jurul orei 05.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru a ieși din ţară, conducând un autoturism înmatriculat în Germania, cetățeanul din R.Moldova D.P., în vârstă de 20 de ani.

„În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra vehiculului și persoanei, ocazie cu care colegii noştri au descoperit ascunsă, în bagajul personal al lui D.P., o carte de identitate cu însemnele autorităţilor române, pe aceasta fiind imprimată propria fotografie. „ declara Irina Mirica din cadrul S.T.P.F. Vaslui

Cu ocazia verificărilor specifice efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit faptul că documentul în cauză nu îndeplineşte condițiile de formă și fond specifice unui document autentic, fiind contrafăcut. 

Cu privire la cele constatate, tânărul a declarat faptul că a procurat cartea de identitate prin intermediul unui conațional, contra sumei de 200 euro și că urma să folosească documentul în Franța.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale.

 

 

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img