sâmbătă, 20 aprilie, 2024

Doi soferi din judetul Vaslui care emanau halena alcoolica, au refuzat probele biologice

Distribuie:

Publicat:

Polițiștii vasluieni efectuează cercetări față de mai multe persoane care au fost depistate zilele trecute, pe drumurile publice ale județului Vaslui, în timp ce încălcau prevederile legale în vigoare.

Sâmbătă, 21 august 2021, ora 20:10, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Murgeni din cadrul Poliției Orașului Murgeni aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe drumul județean DJ 244, în comuna Șuletea, județul Vaslui, au oprit pentru control, un autoturism înmatriculat în județul Vaslui, condus de către un bărbat de 28 de ani, din comuna Banca, județul Vaslui.

  Întrucât conducătorul autoturismului emana halenă alcoolică, i s-a solicitat acestuia să se supună testării cu aparatul alcooltest dar acesta a refuzat. Ulterior, bărbatul a fost condus la o unitate medicală din orașul Murgeni, în vederea recoltării de probe biologice, pentru stabilirea alcoolemiei dar acesta a refuzat din nou.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de”refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice”.

**

Duminică, 22 august 2021, ora 02:00, polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Banca din cadrul Poliției Municipiului Bârlad aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe drumul comunal DC 55, în comuna Dodești, județul Vaslui, au oprit pentru control, un

autoturism înmatriculat în județul Vaslui, condus de către un bărbat de 30 de ani, din localitatea Urdești, comuna Dodești.

  Întrucât conducătorul autoturismului emana halenă alcoolică, i s-a solicitat acestuia să se supună testării cu aparatul alcooltest dar acesta a refuzat. Ulterior, bărbatul a fost condus la o unitate medicală din muncipiul Bârlad, în vederea recoltării de probe biologice, pentru stabilirea alcoolemiei dar acesta a refuzat din nou.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de”refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice”.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img