vineri, 19 aprilie, 2024

Drama lui Alex Dima de la PRO TV! Sotia lui s-a stins de cancer! Ce s-a intamplat inainte

Distribuie:

Publicat:

Alex Dima, reporterul emisiunii Romania, te iubesc, de la Pro TV, a trecut printr-o adevarata drama in momentul in care sotia lui a murit de cancer. Jurnalistul a povestit cum mama copilului sau s-a stins din viata din cauza unui medic, la doar un an si sase luni dupa ce nascuse.

Femeia a fost diagnosticata cu cancer in ultima faza la doar un an dupa nasterea fiicei lor. Alex Dima si sotia lui au luptat pana in ultima clipa, motivati de fetita lor. „E cumplit cand afli o astfel de veste. Probabil daca nu era Sara, nu stiu ce s-ar fi intamplat, probabil o luam razna sau probabil nu mai stiati nimic de mine niciodata in Romania, pentru ca am avut foarte multa ura pe locul acesta. Pe locul asta pentru ca (sotia mea-n.r.) a ajuns intr-un spital, la un doctor care nu a tratat-o asa cum trebuie si puteam sa aflam din vreme ce i s-a intamplat, ce i se intampla, de fapt. N-am stiut, i s-au dat niste creme, la vremea respectiva”, a declarat Alex Dima la Pro FM.

Sotia lui Alex Dima de la Pro TV a murit de cancer, din vina unui medic

Jurnalistul a povestit ca a fost cu sotia sa la doctor si i s-a spus initial ca nu are nimic grav, fiind sfatuita sa mearga acasa linistita. Cand in cele din urma a aflat ca are cancer, pentru sotia lui Alex Dima a fost prea tarziu. Jurnalistul si-a reprosat multa vreme ca si-a dus sotia la un medic anume, l-a dat pe acesta in judecata, iar Colegiul Medicilor i-a interzis sa mai profeseze. Numai ca procuratura a inchis in cele din urma dosarul. „Puteam sa ma lupt, cumva imi reprosez ca nu am luptat cu armele mele, dar am vrut sa fiu un cetatean corect si pe ea oricum nu o mai aduceam inapoi”, a spus Alex Dima.

Reporterul Pro TV a mers cu sotia la cei mai buni medici din Austria, insa din pacate nu s-a mai putut face nimic, iar femeia a murit de cancer. „Din momentul in care am aflat, au mai fost sase luni.(…) Sotia mea era un om mult mai credincios decat sunt eu si mai ales dupa ce a aflat ca s-a imbolnavit imi punea niste intrebari… Imi spunea tu esti teolog, raspunde la intrebarile astea, erau oricum mult peste mine. Ne-am dus la un preot, la un duhovnic, ne duceam amandoi si ne spovedeam acolo. (…) Preotul, stand de vorba cu ea, dupa ce ea a murit, a venit si ne-a spus ca el de cand spovedeste, de foarte multi ani de zile, el nu a mai gasit un om care sa ii puna asa intrebari si sa vada lucrurile atat de clar cum le vedea ea. Si pentru mine, lucrul acesta a contat foarte mult”, a mai spus Alex.

A urmat o perioada foarte grea pentru Alex Dima, care si-a crescut singur fetita, pe Sara. Copilul ii punea intrebari despre mama, iar Alex ii spunea ca a plecat la Doamne-Doamne. O lua pe fetita si mergeau impreuna la biserica, unde era mama ei si Doamne-Doamne. „Dupa ce a crescut a inceput sa puna altfel de intrebari. Mi-a zis o data, cred ca avea doi ani jumatate-trei, m-a luat de mana si mi-a zis tu esti ca o mama pentru mine. Ne-am oblojit ranile unul la altul. Am incercat sa fiu si mama pentru ea.”

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img