marți, 16 aprilie, 2024

Economia Frantei va creste in 2020 (ministrul Finantelor)

Distribuie:

Publicat:

Economia Franței va crește cu 1,3% anul acesta, în același ritm ca cel din 2019, atâta timp cât se ajunge rapid la un compromis cu sindicatele care se află în grevă din cauza reformei pensiilor, a declarat, duminică, ministrul de Finanțe francez, Bruno Le Maire, potrivit Bloomberg, scrie Mediafax.

„Perspectiva economică a Franței este bună și solidă” a precizat Le Maire într-un interviu pentru publicația Journal du Dimanche. Economia a creat mai mult de 500.000 de locuri de muncă din 2017 încoace și rata șomajului ar trebui să scadă la 7% până la finalul mandatului lui Emmanuel Macron în 2022, a explicat acesta. Rata șomajului era la 8,3% în trimestrul al treilea al anului trecut.

Greva care a blocat transportul public în ultima lună nu va avea efect în creșterea economică, „dacă va fi găsit un compromis rapid”, a adăugat ministrul francez. „Este un timp pentru a-ți face cunoscută opoziția, dar este și un timp pentru a găsi un compromis. Acel timp a venit”, a mai precizat acesta. Sindicaliștii are trebui să accepte oferta premierului Edouard Phillipe de a negocia, astfel încât discuțiile programate pentru săptămâna aceasta să fie concluzive, potrivit lui Le Maire.

Francezii, mai exact cei din regiunea Parisului, s-au săturat de greva care le îngreunează mersul la muncă, este de părere ministrul. ”Acest lucru nu mai poate continua”, a adăugat el.

Un sondaj realizat joi și vineri de către Ifop arată că 44% dintre cei chestionați îi susțin pe cei aflați în grevă, procent în scădere de la cel de 51% înregistrat înainte de Crăciun. Ultimele rezultate exprimă că 37% dintre cei chestionați se opun protestelor și 19% sunt indiferenți.

Guvernul este gata să răspundă amenințărilor tarifare ale Statelor Unite asupra serviciilor digitale, a mai spus Le Maire, făcând referire la amenințarea Washingtonului cu tarife vamale majorate în răspuns la taxa de 3% aplicată de Franța pe companiile de tehnologie, printre care și Google, Amazon, Facebook sau Apple.

„Vrem să evităm un război comercial, dar suntem pregătiți să răspundem, alături de partenerii noștri europeni, dacă suntem loviți cu sancțiuni pe care noi le considerăm necuvenite, neprietenoase și ilegitime”, a mai afirmat ministrul de Finanțe francez.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img