vineri, 19 aprilie, 2024

Efectul mai putin stiut al unei igiene dentare bune

Distribuie:

Publicat:

Un studiu realizat de cercetatorii americani de la Universitatea Columbia din New York a concluzionat ca exista o stransa legatura între igiena buco-dentara si cea a arterelor. La studiu au participat 500 de adulti, care sufereau de o afectiune parodontala. Acestia au fost observati de catre specialisi pe o durata de 3 ani, timp în care le-au fost prelevate probe de placa dentara la intervale regulate de timp.

Placa dentara (depunerea albicioasa de pe suprafata dintilor) este considerata a fi una dintre principalele cauze ale aparitiei cariilor si a afectiunilor parodontale, precum gingivita sau parodontita. Specialistii au corelat datele obtinute de la participantii la studiu privind igiena bucala, cu starea de sanatate a arterelor acestora, concluzionand ca  îmbunatatirea sanatatii buco-dentare duce la o ameliorare evidenta a arterosclerozei (îngustarea arterelor – care poate cauza infarct, accident vascular cerebral), chiar dupa ce s-au luat în considerare factori de risc, precum indicele de masa corporala, fumatul, nivelul de colesterol sau diabetul.

Specialisii au explicat aceasta concluzie spunand ca bacteriile de pe placa dentara pot contribui la dezvoltarea aterosclerozei în mai multe feluri, îndeosebi printr-un proces inflamator în cascada. Astfel, pastrarea unei igiene buco-dentare optime este foarte importanta, nu doar pentru sanatatea dintilor si a gingiilor, dar si pentru sanatatea sistemului cardiovascular.

Curatarea dintilor si a cavitatii bucale trebuie realizata pe tot parcursul vietii, indiferent daca este vorba de dinti naturali sau artificiali, coroane sau punti dentare, implanturi sau proteze mobilizabile. Durata unui periaj dentar corect este de minim 2 minute. Lucrarile mobilizabile se indeparteaza inainte de periaj si se spala separat cu periuta si pasta de dinti, restul dintilor din cavitatea bucala curatindu-se dupa aceeasi tehnica.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img