vineri, 19 aprilie, 2024

Elan Schwarzenberg, trimis în judecată în decembrie într-un dosar disjuns din cel al lui Mazăre

Distribuie:

Publicat:

Omul de afaceri Elan Schwarzenberg, arestat în lipsă, a fost trimis în judecată în decembrie 2017 de procurorii DNA, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la dare de mită, într-un dosar disjuns din cel în care, la data de 31 martie 2016, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor Radu Mazăre, Alexandru Mazăre şi Avraham Morgenstern.

"Inculpatul Schwartzenberg Emilian, în cursul anului 2011, l-a ajutat pe Morgenstern Avraham, administrator unic al societăţii Shapir Structures SRL, să îi dea suma totală de 175.000 de euro lui Radu Ştefan Mazăre, primarul municipiului Constanţa de la acea vreme, pentru ca acesta să facă demersuri astfel încât societatea Shapir Structures SRL să câştige o licitaţie având ca obiect contractul de construire a Campusului social 'Henri Coandă' în valoare de circa 10 milioane de euro din Constanţa", se arată într-o sinteză a DNA privind dosarele soluţionate în decembrie 2017.

Potrivit anchetatorilor, ajutorul acordat de Schwartzenberg a constat, pe de o parte, în faptul că a intermediat darea sumei de 175.000 de euro prin interpunerea, pe traseul banilor, a societăţii offshore Melici Management Inc. – societate al cărei beneficiar real era – şi, pe de altă parte, a facilitat relaţia dintre Radu Mazăre şi Avraham Morgenstern, fiind prieten cu cei doi.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bucureşti, cu propunere de a se menţine măsurile dispuse în cauză.

AGERPRES

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img