vineri, 29 martie, 2024

Electrica a plătit contribuţii în valoare de aproape 1,1 miliarde de lei la bugetele de stat şi locale

Distribuie:

Publicat:

Grupul Electrica a plătit, în anul 2019, contribuţii în valoare de 1,098 miliarde de lei la bugetele de stat şi locale, conform celui de-al patrulea raport de sustenabilitate, care prezintă rezultatele non-financiare obţinute de companie anul trecut.

"Ne bucurăm să punem la dispoziţia părţilor interesate, pentru al patrulea an la rând, Raportul de sustenabilitate al Grupului, care arată în mod transparent impactul companiei noastre în economie, mediu şi societate. Şi pentru că sustenabilitatea este principiul de bază al modelului nostru de business, ne-am concentrat eforturile ca, pe lângă excelenţa în afaceri şi responsabilitatea faţă de cei 3,8 milioane de utilizatori ai noştri, să avem o implicare activă în viaţa comunităţilor în care ne desfăşurăm activitatea şi din care ne place să credem că suntem parte integrantă", a declarat Corina Popescu, director general Electrica, într-un comunicat remis, marţi, AGERPRES.

Raportul semnalează că anul trecut Grupul Electrica a realizat investiţii în valoare de trei milioane lei în domeniul protejării biodiversităţii şi de 11,68 milioane lei în domeniul protecţiei mediului.

Din totalul de 375,16 tone de deşeuri periculoase generate la nivel de Grup în 2019, 48% au fost valorificate şi reciclate, 42% sunt depozitate temporar în vederea valorificării sau eliminării pe parcursul următorului an, aproximativ 8% sunt depozitate definitiv în condiţii de siguranţă, în timp ce mai puţin de 2% din deşeuri au fost eliminate prin incinerare.

Pe parcursul anului 2019, Grupul a continuat să se implice activ în comunitate şi a susţinut financiar cauze sociale prin intermediul unor organizaţii non-guvernamentale de prestigiu din România. Electrica a investit, în total, peste 540.000 euro prin programe responsabilitate socială, de aproape două ori mai mult decât în anul precedent.

Grupul Electrica este lider în topul principalilor angajatori din domeniul energiei, cu o echipă de 8.300 de salariaţi, numărul acestora crescând cu 4% raportat la anul 2018. În 2019, angajaţii cu funcţii de execuţie, reprezentând un procent de 90% din totalul salariaţilor Grupului, erau reprezentaţi în procent de 23% de femei şi 77% de bărbaţi. Un procent mai important de femei se regăsea în structurile de conducere, respectiv 35% din totalul angajaţilor încadraţi pe aceste funcţii.

Raportul de sustenabilitate mai semnalează că un obiectiv strategic important rămâne "Zero accidente la locul de muncă", iar Electrica a susţinut, în 2019, peste 227.000 de ore de instruire în domeniul SSM, ceea ce a dus la reducerea cu peste 30% a numărului de accidente de muncă, comparativ cu 2018.

Conform sursei citate, în contextul în care domeniul energetic se confruntă cu o creştere a mediei de vârstă a angajaţilor, pentru a asigura continuitatea activităţii în zona operaţională la un nivel optim de profesionalism, începând cu anul şcolar 2019 – 2020, operatorii de distribuţie din cadrul Grupului Electrica susţin mai multe clase profesionale în sistem de învăţământ dual.

"Grupul a făcut, totodată, progrese semnificative privind diminuarea consumului de energie, prin modernizarea instalaţiilor gestionate, promovarea reţelelor electrice inteligente şi a soluţiilor eficiente energetic, precum şi încurajarea producţiei de energie din surse regenerabile. În 2019, Electrica a reuşit să îşi respecte planul ambiţios de investiţii, cu rezultate evidente în ceea ce priveşte performanţa reţelei", se mai precizează în comunicat.

Grupul Electrica oferă servicii la circa 3,8 milioane de utilizatori şi are o arie de cuprindere naţională – cu organizare în trei zone pentru distribuţia energiei electrice: Transilvania Nord, Transilvania Sud, Muntenia Nord, şi pe cuprinsul întregii ţări pentru furnizarea energiei electrice şi pentru întreţinere şi servicii energetice.

Din iulie 2014, Electrica este o companie cu capital majoritar privat, listată pe bursele de valori din Bucureşti şi Londra. Electrica este singura companie românească listată din domeniul distribuţiei şi furnizării energiei electrice din România.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img