vineri, 29 martie, 2024

Emotii pentru Traian Basescu! Comisia de ancheta pregateste raportul FINAL!

Distribuie:

Publicat:

Emotii mari pentru fostul presedinte, Traian Basescu! Comisia parlamentara de ancheta cu privire la alegerile prezidentiale din 2009 se va reuni in sedinta pe 23 ianuarie, pentru a adopta raportul final.

"Pe 23 ianuarie o sa discutam raportul final. In acest moment, raportul este finalizat in proportie de 90%, mai trebuie sa se uite pe el cativa colegi din comisie. In mare parte sunt valabile concluziile din raportul partial de asta-vara pe care noi l-am votat in comisie. Am mai adus niste completari – propuneri legislative – si coroborari de probe, ce am mai primit intre timp, declaratii de martor si documente. Avem anexat la ce s-a discutat in vara probatoriu, care se va anexa la raportul final, toate hartiile pe care ne bazam plus declaratiile de martor. Usor-usor incercam sa definitivam pozitia noastra cu privire la tot ce am audiat si ce am vazut ca acte", a declarat joi, pentru AGERPRES, presedintele comisiei de ancheta, Oana Florea. 

Ea a adaugat ca raportul, dupa ce se discuta in comisie si se voteaza, va fi transmis Birourilor permanente reunite ale Senatului si Camerei Deputatilor care vor stabili o data cand urmeaza sa fie prezentat in plenul Parlamentului. 

"Asteptam sa inceapa sesiunea ordinara. Cred ca undeva in februarie va fi prezentat raportul in plen", a mentionat Florea.  Raportul partial al Comisiei parlamentare de ancheta privind alegerile prezidentiale din 2009 a fost adoptat pe 6 septembrie 2017. Membrii comisiei indicau in document ca s-au constatat actiuni concrete ale institutiei prezidentiale reprezentate de Traian Basescu si ale Guvernului condus de Emil Boc pentru favorizarea fraudarii alegerilor in avantajul candidatului Basescu. Potrivit raportului, "aceste actiuni ale celor doua institutii au fost perfect sincronizate, dovedind astfel ca faceau parte dintr-un plan amplu si bine pus la punct, actiunile fiind premeditate". 

In raport se consemna totodata ca este necesara elaborarea unei legi speciale pentru aceste comisii de ancheta astfel incat sa li se dea "puteri reale de constrangere" pentru a primi documentele solicitate sau pentru a determina un martor sa se prezinte la audieri.  Membrii comisiei au solicitat de doua ori sa fie prelungit termenul de depunere a raportului cu cate 60 de zile, iar plenul reunit al Parlamentului a aprobat. Dupa cele doua prelungiri comisia a primit termen de depunere a raportului final data de 31 ianuarie 2018.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img