sâmbătă, 20 aprilie, 2024

Enel a semnat cea mai mare facilitate de credit de tip ‘revolving’

Distribuie:

Publicat:

 

Enel S.p.A. şi filiala sa olandeză Enel Finance International N.V. au semnat sâmbătă cea mai mare facilitate de credit de tip "revolving" asociată obiectivelor de sustenabilitate, în cuantum de 10 miliarde de euro şi cu maturitate la cinci ani, informează AGERPRES.

"Noua facilitate de credit contribuie la atingerea obiectivelor noastre de sustenabilitate, diversificându-ne sursele de finanţare. Această nouă facilitate sprijină cadrul nostru privind finanţarea obiectivelor de sustenabilitate, cadru ce încorporează un mix variat de instrumente, precum obligaţiuni, împrumuturi şi documente comerciale. Această tranzacţie de succes reconfirmă aprecierea comunităţii financiare faţă de consistenţa strategiei de sustenabilitate a Grupului Enel şi impactul constant pozitiv asupra rezultatelor noastre economice şi financiare", a declarat Alberto De Paoli, CFO al Grupului Enel, conform unui comunicat al companiei.

Facilitatea va fi utilizată pentru a îndeplini nevoile financiare ale Grupului şi este corelată cu Indicatorul Cheie de Performanţă (KPI) privind emisiile directe de gaze cu efect de seră (Scopul 1 – Emisiile de dioxid de carbon provenite din producţia de electricitate şi căldură), contribuind la realizarea Obiectivului Organizaţiei Naţiunilor Unite de Dezvoltare Durabilă (ODD) 13 "Acţiune climatică". De asemenea, este în conformitate cu "Cadrul de Finanţare a Obiectivelor de Sustenabilitate" al Grupului, Vigeo Eiris oferind un aviz secundar. Ambele au fost actualizate în ianuarie 2021.

Pe baza realizării unei valori a emisiilor directe de gaze cu efect de seră egale sau mai mici cu 148 gCO2eq/kWh, până la 31 decembrie 2023, linia de credit de tip "revolving" prevede un mecanism de creştere/reducere care va avea impact asupra marjei aplicabile retragerilor, precum şi asupra comisioanelor de angajament aferente oricărei arii neutilizate din facilitatea de credit.

Tranzacţia face parte din strategia financiară a Enel, orientată tot mai mult către finanţarea sustenabilă şi aliniată obiectivului de a atinge o pondere a surselor de finanţare durabilă în datoria totală brută a Grupului de 48%, până în 2023, şi de peste 70% până în 2030, conform Planului Strategic al Grupului.

Facilitatea înlocuieşte linia precedentă de credit de tip "revolving", de 10 miliarde de euro, semnată de Enel şi EFI în decembrie 2017. Costul noii facilităţi de credit variază în baza ratingului pro tempore al Enel şi, în baza ratingului actual, are un spread de 40 puncte de bază peste Euribor (Euribor prezintă un nivel zero); comisionul de angajament este egal cu 35% din marjă. Noua facilitate prezintă un cost global mai mic faţă de linia de credit anterioară.

Noua linie de credit poate fi utilizată de Enel şi/sau EFI, în acest caz cu o garanţie din partea Enel în calitate de companie-mamă, şi îşi propune să ofere Grupului un instrument extrem de flexibil pentru gestionarea oricăror nevoi de lichiditate.

Facilitatea este asigurată de 35 de instituţii financiare la nivel mondial, inclusiv Mediobanca, care este agent de documentaţie şi facilitate.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img