vineri, 19 aprilie, 2024

Episcopia Husilor s-a implicat activ in cazul vasluianului Rares – diagnosticat cu o boala teribila

Distribuie:

Publicat:

Cazul elevului olimpic din Vaslui, Rareș Nicolae Diaconu, diagnosticat în decembrie anul trecut, cu cancer osos, osteosarcom în formă galopantă, a dovedit că în fața suferinței se poate răspunde numai prin solidaritate și iubire manifestată concret.

Astfel, apelul public făcut de Părintele Episcop Ignatie a avut ecou în rândul credincioșilor parohiilor din Eparhie, precum și din diaspora. Exceptând donațiile directe, s-a strâns suma de 15.000 de euro.

Acest sprijin financiar, dublat de rugăciunile tuturor celor ce s-au implicat, este reflexul firesc al asumării valorilor evanghelice, care condiționează iubirea de Dumnezeu prin iubirea de aproapele.

Episcopia Hușilor multumește preoților din cele trei protopopiate și credincioșilor care au răspuns cu maximă promptitudine si dăruire apelului nostru, contribuind la această colectă, și au distribuit anunțul publicat pe site-ul Episcopiei Hușilor și pe pagina de facebook: episcopiahusilor.ro, astfel încât îndemnul la solidaritate să fie cât mai râspândit.

Expresia comuniunii noastre față de Rareș și familia sa este rugăciunea, ca Dumnezeu să-l însănătoșească cât mai grabnic, pentru a se întoarce în mijlocul colegilor săi, spre bucuria părinților si a dascălilor.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img