Duminică, 24 octombrie 2021, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a oficiat Sfânta Liturghie în Paraclisul Episcopal din Huşi.
Din soborul slujitorilor a făcut parte și părintele secretar eparhial Sofian Gaman.
În omilia rostită după citirea pasajului evanghelic, Ierarhul Hușilor a descris caracteristicile celui posedat, atitudini care nu sunt rezervate doar omului descris în textul evanghelic, ci se regăsesc în tipologia multora:
«Şi văzând pe Iisus, strigând, a căzut înaintea Lui şi cu glas mare a zis: Ce ai cu mine, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu Celui Preaînalt? Rogu-Te, nu mă chinui» (Luca 8, 28)
Evanghelia ne vorbește despre vindecarea unui om care era posedat de duhuri necurate.
Sfântul Evanghelist Luca descrie fizionomia spirituală pe care o avea acest om posedat de duhurile necurate. Ne spune că omul acela locuia printre morminte, cu alte cuvinte, el a ales să își ducă existența într-un mediu care simbolizează, prin excelență, moartea.
De asemenea, ne spune că umbla fără haine. Nu mai avea simțul rușinii, nu mai avea ceea ce noi numim pudoare. Era complet lipsit de orice fel de bun simț.
Acestea sunt două aspecte care ne descriu starea spirituală a celui posedat. Era un om mort, nu mai avea capacitatea de a fi în comuniune. Cimitirul, mormintele sunt simbolul lipsei de comuniune și al întunericului. O groapă, un mormânt, înseamnă multă dezolare, deprimare și descurajare.
Un alt aspect din fizionomia acestuia este faptul că demonii care îl locuiau și care îi chinuiau pe oameni, când se întâlnesc cu Hristos, Îi reproșează că îi chinuie.
Demonul, din cel care chinuiește, se transformă, în fața lui Hristos, și Îi reproșează, comportându-se ca o victimă. El, călăul, tiranul, cel care a furat libertatea acelui om, se plânge că Dumnezeu îl tiranizează.
Aceasta este una din vicleniile diavolului: pentru a-și pune în aplicare, cu perfidie, strategia răului, pervertește binele și tot ceea ce este frumos, pentru a se bucura de cât mai multă credibilitate.
Ne înșelăm dacă credem că doar omul din pasajul evanghelic era posedat de duhurile rele.
Sunt atâția oameni pe care îi întâlnim și care au fizionomia celui posedat. Sunt oameni fără de rușine, care nu mai au simțul pudorii – acest obstacol în a săvârși răul și a-i chinui și murdări pe cei din jur.
Sunt foarte mulți oameni plini de mândrie și cu duh demonic, în care nu mai este nimic din ceea ce numim noblețe, frumusețe, bun simț și bună cuviință.
Sub masca faptului că ar fi sinceri, aceștia au curajul de a înfrunta pe oricine și de a rosti „adevăruri” în mod răspicat și tăios. Ei cred, sub această mască, că sunt legitimați și că pot să se comporte cu foarte multă neobrăzare.
Când cineva se dovedește răutăcios și aruncă invectivele calomniei cu foarte mare ușurință, spunem că se comportă cu „neobrăzare”, că este un „om fără obraz”.
Chipul unui om este simbolul bunătății. Atunci când unei persoane îi este rușine de o situație, de sine însăși sau este deconspirat în răul pe care l-a pus la cale, i se înroșesc obrajii. Citim, în chipul omului, trăirile sale interioare. Nu putem controla ceea ce vine din interior și se reflectă pe chip.
Preasfinția Sa a amintit de riscul pe care îl presupune însoțirea cu persoane care, subtil, ne pot influența spre rău, și care, sub aparența unor atitudini binevoitoare, ne pot manipula:
Există oameni care adoptă atitudinea de a disimula răul, acoperindu-se printr-un comportament în care ei cred că fac bine și ne manipulează. Ne propun lucruri care, în primă instanță, ni se par bune, însă în spatele acelor propuneri stă urzeala unor lucruri foarte rele.
Sunt nenumărați oameni care nu au capacitatea de a fi buni, de a fi liberi. Sunt cuprinși de duhuri malefice și caută, cu orice preț, să pervertească binele și frumosul. Sunt oameni aparent foarte bine intenționați. Din neatenție, se poate cădea foarte repede în plasele pe care le întind.
Dacă suntem onești și cu probitate morală, nu vom ceda în fața tentațiilor care vin înspre noi, vom rămâne egali, din punct de vedere moral, cu noi înșine. Nu vom accepta niciun rabat, oricât de bine intenționat ar fi cel care se apropie de noi și ar vrea să ne pună într-o situație delicată.
Dacă suntem consecvenți cu noi înșine și nu cedăm de la principiile care ne ghidează viața, cel malefic, care se ascunde sub masca binelui, nu va reuși să ne compromită.
Demonul din fragmentul evanghelic se apropie de Iisus și are neobrăzarea de a-I reproșa că îl chinuie. Hristos nu chinuie, niciodată, pe nimeni. El întotdeauna eliberează, îl descătușează pe om de orice fel de influență a tot ceea ce constituie răul, maleficul. Hristos l-a vindecat pe om. A scos duhurile necurate și i-a redat mintea sănătoasă, l-a îmbrăcat, iar acesta stătea cuminte la picioarele Lui.
Din nefericire, unii din semenii noștri, chiar dacă suntem oameni verticali, morali, sunt atât de malefici încât ne pot prinde în capcana răului și să nu conștientizăm că acolo este ceva compromițător.
Avem intenții foarte bune, însă aceia reușesc să mascheze foarte bine lucrurile, să se comporte în așa fel încât să pară cei mai binevoitori și să ticluiască răul în așa fel încât să nu realizăm că suntem prinși în urzeala acestuia.
Sunt nenumărate situații în viața omului în care acesta nu realizează că se află sub influența extrem de negativă a unei persoane.
Putem sta, ani la rândul, sub o asemenea influență, fără să realizăm că lucrurile merg într-o direcție foarte greșită. Aceste persoane sunt cele mai periculoase. Sunt lingușitori, tocmai pentru a ne atrage în direcția pe care vor să ne-o traseze. Diavolul este specialist într-o asemenea abordare. Reușește să insufle multora dintre semenii noștri o asemenea abordare.
Părintele Episcop Ignatie a afirmat că una din caracteristicile de marcă ale celui rău este viclenia:
Cei care ne spun că existența diavolului este un mit, o chestiune care ține de Evul mediu sau că suntem retrograzi, se înșală.
Regăsim foarte mulți semeni în tipologia demonizatului, așa cum este descrisă în pasajul evanghelic. Chiar și noi înșine adoptăm un asemenea comportament – ne comportăm fără nicio rușine, ca și cum nu ar mai fi în noi nicio stare de noblețe, și îi abordăm pe cei din jur ca și cum am trăi într-un mormânt, fără niciun fel de comuniune.
Oamenii răi, posedați de un duh malefic, doar distrug, compromit permanent existențele semenilor lor.
Cea mai mare amăgire a diavolului este să ne convingă că el nu există, pentru a lucra cel mai bine în clandestinitate, iar noi să nu îi simțim prezența. Astfel, demonul reușește să își ducă planurile la îndeplinire.
Hristos ne vindecă, ne redă libertatea și ne ajută să fim oameni buni, sinceri, cu simțul rușinii – al bunei cuviințe -, cu starea interioară că nu ne putem permite orice, în virtutea rigorilor morale de care ne lăsăm modelați.
A ne abține când poate am vrea să îi spunem cuiva un lucru rău, nu este semn de ipocrizie, ci de înțelepciune.
A ne abține când ne vine să aruncăm vorbe urâte și să jignim pe celălalt când ne enervează, este semn de maturitate spirituală.
A ne abține să ne răzbunăm când cineva se năpustește, cu multă răutate, asupra noastră, este semn de curăție interioară.
Una din trăsăturile dominante ale diavolului este viclenia. Din păcate, am adoptat-o în viața de zi cu zi.
Întâlnim oameni foarte vicleni și perfizi, care tot timpul urzesc, în mintea lor, rele, însă în comportamentul lor exterior par sfinți, maschează foarte bine duhul rău care este în ei.
A încerca să nu adoptăm o astfel de atitudine de viclenie arată că în noi este prezent harul lui Dumnezeu.
În cadrul Sfintei Liturghii, Părintele Episcop Ignatie a hirotonit întru diacon pe tânărul teolog Dragoș Dimofte.
