Marti, 26 noiembrie 2019, cu binecuvantarea si in prezenta Preasfintitului Parinte Episcop Ignatie, a avut loc, la Manastirea „Alexandru Vlahuta”, Protopopiatul Barlad, sinaxa monahala anuala a staretilor, staretelor si duhovnicilor manastirilor si schiturilor din Episcopia Husilor.
Programul intalnirii a debutat cu Sfanta Liturghie, oficiata de Ierarhul Husilor in paraclisul manastirii, inconjurat de un sobor de parinti stareti si duhovnici.
In omilia rostita cu acest prilej, Preasfintia Sa, pornind de la textul evanghelic ce reda cele noua Fericiri rostite de Domnul Hristos in Predica de pe munte, a vorbit despre starea de implinire sufleteasca la care este chemat monahul, avand ca reper cuvintele Mantuitorului:
„Adevarata lucrare a monahului este sa se straduie ca, prin starea sa launtrica, sa dobandeasca fericirea pe care Hristos ne-o descrie in Predica de pe munte.
A fi fericit intru Hristos nu inseamna nimic din ceea ce putem intelege, omeneste vorbind, din a fi un om implinit in lumea aceasta.
Monahul trebuie sa caute fericirea intr-un total contrast cu duhul lumii de astazi.
A fi fericit, in consonanta cu duhul lumii de astazi, inseamna sa dispui de un anumit confort material, sa nu duci grija zilei de maine.
Oricat de mult si-ar lega omul inima de cele materiale, intr-un final, intr-un moment de licar de intelepciune, va ajunge la concluzia ca fericirea nu sta in bunurile materiale, in lucrurile de care poti sa dispui.
Fericirea sta in starea pe care numai Domnul ne-o poate darui.
Numai El poate sa ne dea pacea si linistea dupa care toti tanjim.
Monahul ar trebui sa aiba drept reper fundamental, drept constitutie a vietii sale, cele noua Fericiri rostite de Domnul Hristos.
Acestea ar trebui sa devina programul real, autentic, asumat de fiecare calugar”.
De asemenea, Parintele Episcop Ignatie a insistat asupra asumarii personale a acestor Fericiri:
„Sunt cateva puncte in aceste Fericiri, pe care, daca ni le asumam, daca le facem sa devina carnea si sangele nostru, atunci putem ajunge oameni cu viata sfanta.
Psalmistul David ne spune ce inseamna sa fii un om cuvios: sa nu lasi ca prin neatentia ta sa intri sub influenta stricaciunii, a tot ceea ce ne degradeaza din punct de vedere spiritual.
Lupta fiecarui calugar este sa nu lase sa patrunda in viata lui moartea duhovniceasca.
Intotdeauna trebuie sa caute, ca stare interioara, sa fie un om viu intru Hristos. Avem nevoie sa ne asumam cele noua Fericiri.
In acestea, Hristos ne spune ca este nevoie de multa smerenie, in contrast cu duhul lumii de astazi, care este unul mandru, trufas.
Din pacate, si noi ne lasam contaminati de acest duh si ne comportam ca niste oameni trufasi, care avem nevoie sa fim in centrul atentiei, sa ne fie recunoscute calitatile si tot ceea ce intreprindem”.
Ierarhul Husilor a explicat ce inseamna starea de «saracie cu duhul»:
„Hristos ne spune ca adevarata fericire este a celui care este sarac cu duhul, adica a celui smerit si care are constiinta ca nimic nu poate sa savarseasca, nici in viata duhovniceasca, nici in nevointa sa, fara Hristos, fara harul Lui.
Aceasta inseamna sa ai constiinta saraciei cu duhul! Sa simti ca tu esti un om despuiat de toate puterile si numai Hristos te implineste.
Harul Lui te ajuta sa devii un om bogat din punct de vedere spiritual.
Saracia cu duhul inseamna si puterea de a te lasa in voia lui Dumnezeu.
Sa Il lasi pe El sa lucreze, nu voia ta. Cand lasam sa lucreze voia noastra, ea devine, asa cum ne spune Avva Pimen in Pateric, un zid imens care se interpune intre noi si Dumnezeu.
Voia noastra atrage drept consecinta nefasta divortul de Dumnzeu.
Calugarul ar trebui sa se nevoiasca sa priceapa, zi de zi, care este voia lui Dumnezeu”.
O alta coordonata a vietii implinite o constituie blandetea:
„Avem nevoie de blandete! Sfantul Ioan Scararul spune ca a fi un om bland inseamna sa ramai nemiscat si atunci cand te lauda cineva, si atunci cand te ocaraste.
Blandetea nu este neaparat o stare de acalmie in fata unei furtuni.
Blandetea inseamna, duhovniceste vorbind, ca sufletul sa ramana nemiscat si atunci cand se vorbeste frumos despre noi, ca si atunci cand am fi dispretuiti si batjocoriti.
Numai in felul acesta putem deveni oameni fericiti”.
Preasfintia Sa a vorbit si despre starea de curatie a inimii, premiza a discernamantului duhovnicesc:
„Avem nevoie de curatie launtrica, care este foarte greu de mentinut fara harul lui Dumnezeu.
Putem fi oameni curati din punct de vedere al faptelor, dar cat de greu este sa fim atenti la curatia launtrica.
Sa ne asumam starea de trezvie perpetua, sa nu lasam sa intre niciun gand care ar putea sa ne manjeasca din punct de vedere spiritual.
Numai daca luptam pentru curatia aceasta launtrica, vom ajunge sa Il vedem pe Dumnezeu, vom ajunge la starea de stravezime a mintii, starea in care sa avem capacitatea sa activam discernamantul in situatiile foarte complicate ale vietii.
Discernamantul este direct proportional cu starea de curatie din viata noastra”.
Totodata, pornind de la pasajul evanghelic, Parintele Episcop Ignatie a aratat ca un monah trebuie sa isi asume inclusiv prigonirile:
„Ni se cere sa ne asumam sa fim prigoniti in numele lui Hristos. Numai in felul acesta ajungem ucenicii Lui.
Calugarul si-a luat drept mod de vietuire sa suporte prigonirile. Calugarii poarta paramanul. Pe el este scris un text foarte frumos, ca noi ne asumam viata lui Hristos, sa suportam ponegrirea si dispretul lumii acesteia asa cum a facut Hristos, cand a mers spre rastignire.
Cat de repede ne suparam noi cand suntem prigoniti sau cand cineva ne atrage atentia, sa ne spuna ceva negativ cu privire la viata noastra.
Aceasta este adevarata fericire a calugarului. Nu poti sa ajungi la inviere daca nu treci prin crucea dispretului si a batjocurii.
Niciun calugar nu va putea sa ajunga sa invieze intru Hristos, daca nu trece mai intai prin cuptorul incercarilor.
Hristos ne mai spune ca, cu cat calugarul isi asuma plansul pocaintei, cu atat Dumnezeu ii daruieste bucurie launtrica si tot sufletul sau devine un adevarat praznic. Noi ne intristam pentru ca nu nu ne pocaim pentru pacatele noastre”.
La finalul Sfintei Liturghii, Parintele Episcop Ignatie a oficiat slujba Parastasului pentru Patriarhii Nicodim Munteanu si Iustin Moisescu si pentru toti monahii si monahiile ce au patimit in timpul regimului comunist.
Anul acesta s-au implinit 30 de ani de la caderea regimului ateu comunist si 60 de ani de la decretul 410 din 1959, prin care, in mod abuziv, au fost exclusi din monahism foarte multi vietuiori, iar marea majoritate a manastirilor inchise, schimbandu-li-se si destinatia.
Totodata, a fost pomenit si Episcopul Ioachim Mares al Husilor, la 10 ani de la trecerea sa la cele vesnice.
Tema sinaxei a fost „Viata monahala reflectata in scrierile Sfantului Paisie Aghioritul”, referatul fiind sustinut de parintele protosinghel Zaharia Curteanu, staretul Manastirii „Alexandru Vlahuta”.
A urmat apoi vizionarea documentarului „Decretul 410/1959 – Istoria rastignirii monahismului romanesc”, realizat de Trinitas Tv.
Tot cu acest prilej, a fost prezentat si albumul intitulat „File de istorie – Manastirea Floresti”, si au fost discutate mai multe probleme duhovnicesti si administrative din viata manastirilor din Eparhie.
Parintele Episcop Ignatie a oferit celor prezenti cate un exemplar din volumul „Chronica Husilor si a Episcopiei cu aseminea numire” a Episcopului Melchisedec Stefanescu, editie anastatica, aparut la Editura Horeb a Episcopiei Husilor.
