vineri, 29 martie, 2024

Episcopul Husilor : „Fidelitatea fata de binefacator este semn de sanatate sufleteasca”

Distribuie:

Publicat:

In Duminica a 29-a dupa Rusalii, Preasfintitul Parinte Ignatie, Episcopul Husilor, a savarsit Sfanta Liturghie in biserica parohiala cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” – Dobrina din municipiul Husi.

Din soborul slujitorilor au facut parte si parintele consilier eparhial Vladimir Beregoi, parintele secretar eparhial Marin Tudorica, precum si parintele protopop Marius Catalin Antohi.

Dupa citirea Sfintei Evanghelii, Parintele Episcop Ignatie a rostit un cuvant de invatatura in care, pornind de la episodul vindecarii celor 10 leprosi (Ev. Luca 17,12-19), a aratat semnificatiile duhovnicesti ale acestei minuni in viata crestinilor. Mai intai, Preasfintia Sa a reliefat starea duhovniceasca a leprosilor vindecati de Mantuitorul:

„Cei zece leprosi, la intalnirea cu Mantuitorul Hristos ii cer mila si ajutorul, iar atitudinea lor cand Il intalnesc pe Hristos, Doctorul doctorilor sau Doctorul prin excelenta, era una de umilinta si de smerenie, chiar daca venea dintr-o stare de disperare sufleteasca. Fiecare dintre noi, in parte, am trait, probabil, momente de disperare sufleteasca. Omul cand este disperat are mai multa credinta si mult mai mult bun simt. Bunul simt te ajuta sa fii un om smerit, un om credincios, si mai presus de toate sa fii un om recunoscator”.

Pornind de la faptul ca doar unul dintre cei zece leprosi vindecati s-a intors sa-I multumeasca Mantuitorului, Preasfintia Sa a subliniat virtutea recunostintei in viata de zi cu zi a credinciosului, recunostinta fiind o virtute cardinala pentru viata duhovniceasca a fiecarui pamantean:

„Mesajul central al acestei minuni prin care au fost vindecati cei zece leprosi este recunostinta pe care o numim floare rara. Intotdeauna cand reflectam asupra acestui mesaj al pasajului evanghelic, cred ca mai este un alt inteles pe care vrea sa ni-l transmita Hristos si anume faptul ca fidelitatea fata de binefacator este semn de sanatate sufleteasca”.

In contrast cu fidelitatea fata de binefacator, aratata de pasajul evanghelic, lipsa de recunostinta este semn de boala sufleteasca:

„Cand il tradezi pe binefacatorul tau este semn de boala sufleteasca, iar boala sufleteasca, adica a infidelitatii fata de binefacatorul care te-a ajutat intr-un moment delicat, concret, al vietii tale, se numeste  «lepra sufletului», mai ales cand un om este nedemn si nu pretuieste nimic din ceea ce primeste in mod dezinteresat. Parintii Bisericii noastre, in special Sfantul Grigorie Palama, cel care s-a ocupat de acest pasaj evanghelic, spune ca cea mai grea forma de boala a sufletului este pacatul. In contextul pericopei evanghelice de astazi, lepra cea mai cumplita a sufletului este ingratitudinea sau nerecunostinta”.

In acest sens, vorbind despre aplicarea pericopei la contextul lumii de astazi, Preasfintia Sa a aratat faptul ca si in viata noastra de zi cu zi se intalnesc cele relatate de pericopa evanghelica, mai ales ca, noi, oamenii, uitam sa practicam recunostinta ca valoare duhovniceasca fundamentala si, prin lipsa de recunostinta se degradeaza viata noastra cotidiana, ca o contrapondere fiind nevoie din plin de practicarea recunostintei de catre fiecare faptura a lui Dumnnezeu:

„Omul care are o calitate sufleteasca extraordinara este omul care nu isi paraseste binefacatorul in niciun context si in nicio circumstanta, indiferent cat de dezolanta poate fi starea in care poate ajunge acesta. Omul de caracter nu isi paraseste binefacatorul, ii ramane in preajma, atunci se vede calitatea unui om, chiar daca va fi judecat de catre ceilalti. Din pacate, lipsa de recunostinta sau ingratitudinea este lepra cea mai groaznica a sufletului si a relatiilor dintre noi oamenii. Masura iubirii noastre fata de aproapele este masura recunostintei pe care o manifestam fata de cei care ne-au ajutat, cand nu ii parasim si ii lasam sa se descurce singuri. Cu cat ii iubesti autentic, dezinteresat, sincer, vei fi mereu recunoscator si nu vei uita omul care te-a ajutat cand erai in prapastie, pe cel care te-a remontat din punct de vedere spiritual sau material, ti-a dat aripi si ti-a facut atat de mult bine. Cat de minunati sunt asemenea oameni si cat de mare nevoie este de asemenea oameni”.

Totodata, Parintele Episcop Ignatie a aratat ca pericopa vindecarii celor zece leprosi este extrem de actuala pentru viata societatii in care traim, fiind o acuta nevoie de oameni de caracter in toate palierele vietii noastre sociale, cu atat mai mult in viata celor care ocupa o functie publica:

„Sa ne uitam putin in jurul nostru si vom constata cat de usor se tradeaza oamenii intre ei. Mai ales cei care beneficiaza de binele celor din jurul lor. Cat de usor ne tradam unii pe altii. Poate cel mai vizibil exemplu, cel mai la indemana, este viata politica si nu numai. Fara a generaliza si a incrimina, in mod gratuit, intreaga clasa politica, fapt care ar fi o greseala, este atat de evident cat de usor se tradeaza unul pe celalalt, cat de usor se denunta unul pe celalalt, cat de usor se renunta la binele comun in favoarea apartenentei la partid, cat de usor renunta unul la celalalt doar pentru anumite beneficii sau privilegii, pentru functii, pentru un fotoliu pentru care exista posibilitatea sa il ocupi.

Din pacate, lipseste recunostinta fata de binefacator. Pentru a obtine anumite privilegii personale, de cele mai multe ori este suspendata orice referinta etica. Nu mai conteaza omul care te-a ajutat, omul care ti-a deschis o cale, ti-a acordat un ajutor sau a investit in tine. Esti orbit doar de functia pe care este posibil sa o ocupi. Sigur, acesta este doar un exemplu. Am putea sa ne oprim asupra mai multor paliere ale vietii noastre sociale, dar timpul nu ne ingaduie acest lucru”.

Totodata, Preasfintia Sa a reliefat si un alt pericol la adresa vietii duhovnicesti, si anume pacatul de a cersi recunostinta pentru binele facut:

„Pericopa vindecarii celor 10 leprosi este extrem de actuala. Sa nu credeti ca vorbeste numai despre recunostinta. Ne vorbeste si despre pacatul despre a cersi recunostinta. Este un mare pacat! Cand Hristos a intrebat retoric: „unde sunt ceilalti noua?”, nu a fost un repros, caci El, ca Dumnezeu-Om nu are nevoie de recunostinta noastra. Daca ar avea nevoie de recunostinta noastra si ar cersi-o, atunci L-am degrada intr-un fel si L-am transforma intr-un om simplu. Hristos spune acest cuvant pentru cei care au beneficiat de acest bine. Aceasta intrebare nu este un repros.  Este o mustrare adresata tuturor celor care se bucura de un bine facut de cei din jurul nostru si nu stiu sa fie recunoscatori.. Lor le adreseaza intrebarea aceasta, nu celor care fac binele. Nu si-a adresat Hristos Siesi intrebarea aceasta, ci celor care beneficiaza de bine, de ajutorul semenilor. Lor li se spune, ei sunt intrebati. Prin urmare, este considerat pacat si atunci cand facem binele si asteptam recunostinta cu buzele tremurande. Pacat este ca stam la panda si asteptam, cersim recunostinta”.

In deplina consonanta cu cele enuntate mai sus, Parintele Episcop Ignatie a citit o poezie, care transmite extrem de sugestiv faptul ca este pacat sa cersesti recunostinta:

„Recunostinta-i floare rara

Se plang adesea multi crestini

Ca tot asteapta sa le-apara

Recunostinta fara spini.

 

Intr-adevar pacatu-i mare

Cand uiti de binele primit

Si-l injosesti pe acela care

C-un bine te-a blagoslovit.

 

Cu mult mai grav insa-i pacatul

Si rau mai mare cred ca nu-i

Cand faci un bine pentru altul

Si-astepti recunostinta lui.

 

Deci cand te schimbi in foc si para

Ca un „datornic” te-a uitat

Sa te gandesti ca floarea rara

E un bine dezinteresat”.

In incheierea omiliei rostite, Parintele Episcop Ignatie a aratat ca nu se cuvine sa cersim recunostinta, ci este o datorie morala a fiecaruia dintre noi sa fim mereu recunoscatori fata de binele primit si sa nu asteptam recunostinta de la ceilalti cand savarsim binele, subliniind ca prin gratitudinea noastra suntem plini de har, de multumire si de tot ceea ce este mai frumos in viata noastra.

La momentul potrivit, Preasfintia Sa a impartasit un numar insemnat de credinciosi, mai ales copii din parohie, prezenti in numar mare pentru a fi impartasiti cu Trupul si Sangele Domnului Iisus Hristos.

La finalul slujbei, Parintele Episcop Ignatie a multumit soborului slujitor si in mod deosebit credinciosilor prezenti la slujba, intre care a mentionat mai multi membri ai Adunarii Eparhiale a Episcopiei Husilor din aceasta parohie prezenti la eveniment. Intrucat Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane a hotarat declararea anului 2020, in Patriarhia Romana, ca „Anul omagial al pastoratiei parintilor si copiilor” si „Anul comemorativ al filantropilor ortodocsi romani”, Parintele Episcop Ignatie a conferit Crucea Episcopiei Husilor si Diploma de excelenta a Eparhiei domnului Ioan Ciomaga, epitropul Parohiei Dobrina si membru onorific al Adunarii Eparhiale, ca semn de apreciere a activitatii filantropice puse in slujba ajutorarii semenilor aflati in nevoie, numindu-l „un om discret si un bun filantrop”.

Ca gest de multumire pentru bucuria slujirii in aceasta comunitate, parintele paroh Neculai Trofin a multumit Ierarhului Husilor pentru binecuvantarea oferita membrilor parohiei si a daruit Preasfintitului Ignatie o icoana cu Maica Domnului, ocrotitoarea bisericii din dealul Dobrina, lacas care strajuieste intrarea in orasul Husi.

La finalul slujbei, Preasfintitul Ignatie, alaturi de soborul clericilor prezenti, a oficiat slujba Parastasului pentru adormita in Domnul Silvia, mama parintelui paroh Neculai Trofin, cu prilejul implinirii unui an de la mutarea la cele vesnice si a binecuvantat pe toti cei prezenti.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img