In Duminica dupa Botezul Domnului, 12 ianuarie 2020, Preasfintitul Parinte Ignatie, Episcopul Husilor, a savarsit Sfanta Liturghie in Parohia Draxeni, Protopopiatul Vaslui.
Din soborul slujitorilor au facut parte si parintii consilieri eparhiali Vladimir Beregoi si Bogdan Mucileanu, precum si parintele protopop Adrian Chirvasa.
Dupa citirea Sfintei Evanghelii, Parintele Episcop Ignatie a rostit un cuvant de invatatura in care, pornind de la cuvintele Mantuitorului «Pocaiti-va, caci s-a apropiat imparatia cerurilor» (Matei 4, 17), a vorbit despre semnificatiile pocaintei si rolul acesteia in relatia cu Dumnezeu:
„Pasajul evanghelic ne vorbeste despre primele cuvinte pe care Hristos le-a rostit contemporanilor sai, si ni le rosteste noua, fiecaruia, pana la sfarsitul veacurilor.
Sunt cuvintele pe care le-am mai auzit de la Sfantul Ioan Botezatorul, cel care ii chema pe oameni la pocainta, sa isi marturiseasca pacatele, ca in felul acesta sa simta, in adancul inimilor lor, ca Imparatia lui Dumnezu s-a apropiat.
Indemnul acesta, atat de profund si de esential pentru fiecare din cei ce doresc sa traiasca credinta in Hristos, era inteles de Sfantul Ioan Botezatorul ca o forma de pregatire a celor ce il ascultau, iar accentul cadea pe faptul ca Imparatia cerurilor este aproape, adica Hristos insusi se apropia. Lumea avea sansa sa Il cunoasca.
Hristos desavarseste acest cuvant, acest indemn si isi incepe propovaduirea despre pocainta si Imparatia cerurilor”.
De asemenea, Ierarhul Husilor a explicat intelesurile profunde ale pocaintei si ce anume are in centrul ei:
„Cum ar trebui sa intelegem noi acest cuvant: «pocaiti-va»?
In general, cand vorbim de pocainta, credem ca este vorba, la modul cat se poate de strict, de a-ti spune pacatele, de a marturisi pacatele.
Este o perspectiva reductionista asupra a ceea ce inseamna pocainta. Ea inseamna, in mod evident, si sa iti marturisesti pacatele, insa este ceva mult mai profund decat atat.
Ca sa ajungi sa iti marturisesti pacatele, sa constientizezi propria ta stare de distantare de Dumnezeu, este nevoie de dragoste.
Continutul pocaintei este dragostea fata de Dumnezeu.
In relatiile cu cei din jur, cu cat iubim pe cineva mai mult, cu atat avem mai intensa dorinta de a repara greselile pe care le facem fata de acea persoana.
Cand nu iubesti, este foarte greu sa iti ceri iertare, sa-ti marturisesti neputintele tale.
Cand iubesti pe cineva, iti vine foarte natural, firesc, sa iti marturisesti propriile neputinte, sa vorbesti despre propriile tale limitari, avand incredintarea ca cel caruia iti vei deschide sufletul, te va intelege negresit.
La fel se intampla daca ne locuieste dragostea lui Dumnezeu.
Daca Il iubim, ne vom pocai pentru pacatele noastre, ne vom cere iertare pentru tot ceea ce savarsim si ne pune intr-o stare de divort fata de El.
Pocainta trebuie inteleasa ca cea care contine dragostea lui Dumnezeu.
Cu cat Il iubesti mai mult pe Dumnzeu, cu atat in sufletul tau se trezeste dorinta de te indrepta, de a-I marturisi pacatele, de a schimba propria ta mentalitate, contaminata de pacat.
Cand Il iubesti pe Dumnezeu, alergi negresit la El, ca sa Ii marturisesti pacatele”.
In continuare, Parintele Episcop Ignatie a raspuns unei intrebari frecvente, in legatura cu spovedania, si anume de ce trebuie sa ne marturisim pacatele preotului:
„De ce Dumnezeu a randuit, in intelepciunea Lui, ca noi sa ne spovedim la un alt om, la preot, ca cel care a primit aceasta ascultare, prin episcop, de la Hristos?
De ce nu am putea sa Ii spunem pacatele direct lui Dumnezeu, asa cum incearca unii sa spuna, scuzandu-se ca le este greu sa vina si sa isi marturiseasca pacatele in fata preotului?
De ce este esential sa ne spovedim in fata preotului, in fata unui om care este si el pacatos?
Este nevoie, ca sa nu Il viclenim pe Dumnezeu!
In greutatea de a-ti marturisi pacatele in fata preotului se ascunde un mare adevar: noua ne este greu sa scoatem la iveala, sa punem in fata unui alt om ceea ce este atat de intim, atat de profund vietii noastre. Cu alte cuvinte, sa obiectivezi, sa transformi pacatul acela intr-un obiect pentru cel din fata ta. Nu mai este o realitate care sa fie numai a ta.
Cand avem o problema si ne macina ceva, nu tinem in noi insine, pentru ca ne destabilizam.
Avem nevoie sa ii spunem cuiva, sa marturisim ceea ce ne framanta, gandurile care ne apasa. Cand am facut lucrul acesta, simtim ca ne usuram, fara ca celalalt sa faca ceva in mod special.
Mai mult decat atat, simtim ca avem si o distanta fata de acea stare launtrica. Avem o alta capacitate de a o evalua, o alta perspectiva, pentru ca ne auzim pe noi insine, si ne aude si celalalt.
Acest lucru este in firea noastra, asa a lasat Dumnezeu.
Un om care este prins, ca in niste chingi, de o framantare, de o neliniste, cand vorbeste cu cineva, cu atat mai mult daca merge la preot, care are harul lui Dumnezeu, deja s-a desprins de acea problema.
La fel, Dumnezeu a randuit sa ne spovedim, sa scoatem din noi pacatul, sa il facem exterior noua.
Atunci cand spunem ca ne marturisim direct lui Dumnezeu, avem tentatia de a-L vicleni. Spunem formal ca «stie Dumnezeu ce este in inima mea», si ramanem cu problema acolo, nu o rezolvam”.
Preasfintia Sa, folosindu-se de indemnurile Sfantului Isaac Sirul, a aratat ca efectele pocaintei in propria viata, au o valoare deosebit de mare inaintea lui Dumnezeu
„Un Parinte al Bisericii, Sfantul Isaac Sirul spune, legat de pocainta: «cel ce isi simte pacatele lui, este mai bun decat cel ce scoala mortii prin rugaciunea lui, cand locuieste in mijlocul multora».
A invia pe cineva este o harisma, un dar extraordinar pe care Dumnezeu il poate da omului. Sfantul Isaac Sirul spune ca mai deosebit decat aceasta este ca omul sa isi simta propriile sale pacate.
«Cel ce suspina un ceas pentru sufletul sau este mai bun decat cel ce foloseste lumii intregi prin intelepciunea sa».
Oricat de inteligenti am fi, daca nu suspinam pentru noi insine, pentru neputintele pe care le avem, nu valoreaza, in fata lui Hristos, absolut nimic.
Intelepciunea si inteligenta sunt benefice, dar ele trebuie sa aiba indaratul lor suspinul pentru neputintele pe care le purtam.
Continua Sfantul Isaac Sirul: «cel ce s-a invrednicit sa se vada pe sine insusi este mai bun decat cel ce s-a invrednicit sa ii vada pe ingeri».
Pocainta presupune capacitatea sa te vezi pe tine insuti, asa cum s-a intamplat cu fiul risipitor. El si-a venit in sine, adica a inceput sa se vada pe sine insusi, sa isi vada neputintele, limitarile. Atunci s-a trezit, in inima lui, dorul dupa pocainta, setea dupa iertare.
Cuvintele Sfantul Isaac Sirul sunt atat de profunde si, in acelasi timp, atat de ireale pentru noi. Ireale in sensul ca nu ne dam seama cat de esential este sa ne vedem pe noi insine.
Sa ne vedem pe noi insine este mai valoros si mai important si decat sa ajungem sa inviem mortii, si decat daca suntem oameni inteligenti, si mai important decat sa vezdem ingerii”.
Totodata, Ierarhul Husilor a aratat ca orice forma de apropiere de Dumnezeu implica pocainta:
„Parintele Rafail Noica numeste pocainta «dinamica inspre viata vesnica».
Zi de zi avem cate o ocazie sa traim starea de pocainta. Pocainta este si atunci cand inmugureste in mintea ta gandul de a te ruga. Orice forma de apropiere de Dumnezeu, de Imparatia cerurilor, care este Hristos, inseamna pocainta.
Sfantul Isaac Sirul ne spune ca faptele pocaintei ne ajuta sa descoperim locul inimii noastre. Daca descoperim locul inimii noastre, inseamna ca Il descoperim pe Hristos, care este acolo.
Acesta este rostul pocaintei, al marturisirii pacatelor. Nu este lamentatie! Ci sa simtim, cu adevarat, ca Hristos este mai aproape de noi, prin spovedanie.
Noi ne pocaim, adica simtim nevoia sa ne marturisim pacatele, in functie de cata dragoste de Dumnezeu este in noi.
Raportul este direct proportional. Daca dragostea este mica, anemica, anemica va fi si dorinta noastra de a ne spovedi.
Daca dragostea fata de Dumnezeu este intensa, inflacarata, puternica, la fel va fi si dorinta noastra de a schimba ceva in viata noastra”.
La finalul Sfintei Liturghii, in semn de pretuire a activitatilor desfasurate la Draxeni de parintele paroh Tiberiu Vasile Maxim, Parintele Episcop Ignatie l-a hirotesit intru iconom stavrofor.
Tot acum, Preasfintia Sa a binecuvantat inceputul lucrarilor la Asezamantul Social „Sfantul Nectarie”, care se va ridica la Draxeni in parteneriat cu Asociatia „Filantropia Ortodoxa Husi”.
