joi, 28 martie, 2024

Facebook cumpara LiveRail, companie fondata de doi romani. Care este pretul achizitiei

Distribuie:

Publicat:

Facebook a anuntat ca va prelua compania de publicitate video online LiveRail, intr-o tranzactie estimata la 400-500 milioane dolari, printre cofondatorii acesteia aflandu-se si doi romani, Andrei Dunca si Sergiu Biris.

 LiveRail a fost fondata in 2007 de Andrei Dunca, Sergiu Biris si Mark Trefgarne, iar in prezent are birouri la San Francisco, New York, Londra, Paris si Cluj-Napoca.

“Am convenit achizitia LiveRail, companie de publicitate online care ajuta companii precum Major League Baseball, ABC Family, A&E Networks, Gannett si Dailymotion sa prezinte reclame mai bune in clipurile video care apar pe site-urile acestora si in aplicatii. LiveRail a fost infiintata in 2007 si ofera o plaforma extinsa furnizorilor de continut video online, care ii ajuta sa identifice si sa prezinte cele mai bune reclame. LiveRail ajuta de asemenea companiile care cumpara publicitate, oferindu-le acces la continut video premium si la informatiile de care au nevoie pentru a decide unde sa-si prezinte reclamele”, se arata intr-un comunicat al Facebook.

Facebook nu a dezvaluit detalii despre pretul achizitiei, dar potrivit surselor portalului TechCrunch acesta s-ar ridica la 400-500 milioane dolari.

Pana in prezent, LiveRail a atras finantare de 12 milioane de dolari de la Pond Ventures, fond de investitii in companii startup din IT.

Facebook va trebui sa notifice Comisia Federala pentru Comert si Departamentul de Justitie referitor la preluarea LiveRail, dar achizitia nu va necesita in mod obligatoriu acordul autoritatilor, noteaza TechCrunch.

LiveRail a avut venituri brute de 60 de milioane de dolari anul trecut, potrivit unei surse a TechCrunch, desi anticipa 100 de milioane de dolari, suma care ar fi reprezentat o triplare fata de anul anterior.

Pentru anul in curs, compania se asteapta la venituri brute de 200 de milioane de dolari si profit inainte de dobanzi, taxe, depreciere si amortizare (EBITDA) de 30 de milioane de dolari.

Cea mai importanta componenta a Live Rail este platforma de licitare online, care poate evalua in timp real inventarul de reclama video cu care lucreaza site-urile de continut video si ajuta cumparatorii de spatiu publicitar sa gaseasca cea mai buna varianta. Relatia companiei atat cu cei care vand, cat si cu cei care cumara publicitate, va ajuta planurile Facebook de a-si dezvolta afacerile, noteaza TechCrunch.

Andrei Dunca este directorul tehnic al LiveRail, in timp ce Mark Trefgarne este directorul general.

Inainte de a participa la infiintarea LiveRail, Dunca a fondat impreuna cu Biris platforma Trilulilu, la care a detinut de asemenea, postul de director tehnic. Anterior a lucrat ca director tehnic la compania startup Vuelotech.

Dupa LiveRail, Biris a lansat in 2012 Zonga, prima aplicatie de muzica din Romania care ofera acces pe baza de abonament la peste 18 milioane de melodii pe PC si mobil. Biris ocupa postul de director general al Zonga.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img