sâmbătă, 20 aprilie, 2024

Facebook schimba celebrul buton LIKE

Distribuie:

Publicat:

Reteaua de socializare Facebook a decis sa introduca la nivel global o noua versiune a butonului Like, care include caracteristica Reactions. Aceasta pune la dispozitia utilizatorilor mai multe actiuni, precum: dragoste, ras, incantare, tristete sau manie, scrie Go4it.

Noua caracteristica va fi disponibila treptat pentru toti utilizatorii in versiunea web a Facebook si in aplicatiile pentru Android si iOS.

De exemplu, cand un utilizator vede ceva hazliu pe Facebook, poate da clic si tine apasat pe butonul Like si apoi selecta un emoticon care exprima rasul. Aceasta caracteristica va fi disponibila si pe paginile Facebook.

Compania a anuntat ca a lucrat timp de un an pentru a ajunge la forma actuala a Reactions. Sammi Krug, product manager la Facebook, a spus ca in proces s-a tinut cont de mai multe sondaje facute printre utilizatori, pentru a vedea ce tipuri de reactii folosesc oamenii cel mai mult, conform Go4it.

Schimbarea butonului de Like, una dintre caracteristicile reprezentantive ale Facebook, a fost anuntata anul trecut de Mark Zuckerberg, directorul executiv al companiei.

Multi oameni au crezut atunci ca li se va permite oamenilor sa dea cumva “Dislike” pe Facebook. Un astfel de buton nu va fi introdus, probabil, niciodata pe reteaua de socializare online.

In ceea ce priveste introducerea unui buton de Dislike, inginerul Bob Baldwin de la Facebook a explicat ca “Actiunile de pe Facebook sunt axate pe interctiunile sociale pozitive. Like-ul este cea mai facila cale de exprimare a unui sentiment pozitiv. Nu cred ca adaugarea unui mod facil de exprimare a unui sentiment negativ ar fi valoroasa pentru reteaua de socializare”

“Unele persoane poate ar folosi acest buton doar pentru a glumi. Dar nu poate fi utilizat… fara o oarecare asprime. Este important, din punctul de vedere al unei companii, sa nu incurajeze emotiile negative”, a explicat si dr. Pamela Rutledge, de la Media Psychology Research Center. Mediafax.ro

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img