joi, 28 martie, 2024

Fost consilier prezidential plasat in AREST LA DOMICILIU

Distribuie:

Publicat:

Gabriel Berca, fost ministru si consilier prezidential, si ex-deputatul Mihai Banu au fost plasati in arest la domiciliu pentru urmatoarele 30 de zile, dupa ce Curtea de Apel Bacau a admis, luni, cererile formulate de acestia privind inlocuirea masurii arestarii lor preventive, instituita in luna iulie. Hotararea judecatorilor bacauani nu este definitiva si poate fi contestata la Inalta Curte de Casatie si Justitie. Procurorii DNA ii acuza pe cei doi de comiterea unor acte de coruptie intr-un dosar de trafic de influenta deschis in urma unui denunt facut de Viorel Rusu, om de afaceri din Bacau.

‘Din coroborarea probatoriului rezulta ca in perioada aprilie 2010 — inceputul anului 2012, persoana cu putere de decizie in cadrul organizatiei judetene Bacau a PDL a fost inculpatul Berca Gabriel. Din aceasta pozitie, Berca Gabriel a stabilit atat sumele ce au fost pretinse si primite de Banu Mihai de la Rusu Viorel, cat si destinatia acestor sume de bani, respectiv modul de cheltuire’, se arata in rechizitoriul procurorilor anticoruptie. Gabriel Berca a respins acuzatiile si continua sa-si sustina nevinovatia, afirmand ca nu a intervenit in favoarea lui Viorel Rusu si nici nu a avut vreo legatura cu finantarea PDL Bacau. Potrivit procurorilor, insa, Mihai Banu il implica pe Gabriel Berca. “Banu Mihai a recunoscut ca, in perioada cuprinsa intre toamna anului 2010 si primavara anului 2012, a fost de mai multe ori la Rusu Viorel, de la care a luat sume de bani, in lei sau euro, totalizand, in opinia inculpatului, echivalentul a 80.000 euro. Banu Mihai a aratat ca toti acesti bani au fost predati lui Berca Gabriel la sediul partidului, in calitatea sa de presedinte al organizatiei, si ca acesta a stabilit destinatia sumelor de bani, astfel: o parte din acestia (aproximativ 50% din suma primita de la Rusu Viorel) erau destinati cheltuielilor partidului, iar diferenta ramanea in posesia si la dispozitia lui Berca Gabriel, ca presedinte de partid, cu titlul de cheltuieli de protocol”, se precizeaza in rechizitoriu.

Potrivit procurorilor, Gabriel Berca ar fi pretins si primit de la omul de afaceri Viorel Rusu, prin intermediul lui Mihai Banu, suma totala de 220.000 euro pentru a interveni pe langa membri ai Guvernului in vederea alocarii de bani catre primaria comunei Ardeoani, suma vizand achitarea unor lucrari de constructie realizate de firma denuntatorului. Instanta de judecata i-a atentionat pe Gabriel Berca si Mihai Banu ca, pe durata masurii de arest la domiciliu, trebuie sa indeplineasca mai multe obligatii, intre care de a nu comunica cu inculpati ori martori in dosar. De asemenea, luni, judecatorii au decis mentinerea controlul judiciar fata de Lucian Banu, fiul lui Mihai Banu, inculpat in calitate de complice in acelasi dosar.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img