joi, 25 aprilie, 2024

Fostul lider mondial în tenis Andy Murray a fost supus unei intervenţii chirurgicale la şold, la Londra

Distribuie:

Publicat:

Andy Murray a postat și un mesaj pe Instagram. "Acum am un şold metalic… Mă simt puţin rănit şi zdruncinat în acest moment, însă sper că acesta va fi sfârşitul durerilor mele la şold", a scris Murray pe contul său de Instagram, relatează Mediafax.

 

Murray a efectuat o operaţie la şold şi acum un an şi nu a mai ajuns de atunci la forma care l-a consacrat. Acum, la Australian Open, a fost eliminat din primul tur şi a anunţat că acest turneu ar putea fi ultimul al carierei. "Nu mă simt deloc bine. Am făcut tot ce a depins de mine, însă am dureri mari. Nu mai suport durerea. Nu mai vreau să joc aşa. Mai pot juca la un anumit nivel, însă nu unul de care pot fi mulţumit. Nu e însă vorba numai de asta.

Nu mai pot îndura durerea. În decembrie, am vorbit cu echipa mea şi le-am spus că nu mai pot continua în ritmul ăsta. Cred că mai pot rezista până la Wimbledon, acolo aş vrea să spun stop. Nu sunt însă convins că o să pot face asta. Acesta ar putea fi ultimul meu turneu", a spus atunci Andy Murray.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img