joi, 28 martie, 2024

Fostul premier din R.Moldova ramane dupa gratii

Distribuie:

Publicat:

Fostul premier al Republicii Moldova Vlad Filat a fost arestat, duminica dupa-amiaza, pentru 30 de zile, in urma unei decizii a Judecatoriei Buiucani.

Magistratii moldoveni au admis astfel cererea procurorilor de la Centrul National Anticoruptie (CNA) de a-l mentine dupa gratii pe Vlad Filat inca 30 de zile, dupa ce joi seara acesta a fost retinut pentru 72 de ore.

Fostul prim-ministru moldovean este cercetat in acest dosar pentru implicarea in disparitia unui miliard de euro din trei banci moldovenesti.

Decizia instantei a fost luata in lipsa, intrucat liderul Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM) nu a participat la proces.

Avocatul fostului premier, Igor Popa, a precizat ca Vlad Filat a depus o plangere penala impotriva lui Ilan Shor, primarul din Orhei, pe care l-a acuzat ca a depus marturii mincinoase despre persoana sa.

Ilan Shor este si el anchetat pentru disparitia miliardului de euro din bancile moldovenesti, iar Vlad Filat a fost retinut in urma unui autodenunt al edilului si omului de afaceri moldovean.

De asemenea, avocatul a mentionat ca Vlad Filat a depus o cerere ca procesul sa se desfasoare in lipsa lui. In plus, reprezentantul fostului prim-ministru a anuntat ca apararea va face recurs la hotararea instantei.

In fata Judecatoriei Buiucani s-au strans duminica, inainte de pronuntarea deciziei, doua grupuri de manifestanti, unii sustinatori ai fostului premier, altii care au cerut pedepsirea sa.

Vlad Filat a fost retinut pentru 72 de ore de catre procurorii CNA, joi, dupa ce Parlamentul Republicii Moldova a votat in favoarea ridicarii imunitatii sale. Tot joi, procurorii au facut perchezitii la locuinta lui Vlad Filat si la sediul PLDM.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img