sâmbătă, 20 aprilie, 2024

Gasca tehnocratilor care loveste in democratia Romaniei

Distribuie:

Publicat:

Noua membri ai BNR, ASF si ai Guvernului, condusi de guvernatorul Mugur Isarescu, planuiesc formarea unui Comitet National pentru Supraveghere Macroprudentiala, care ar urma sa emita “recomandari”, ce vor trebui adoptate de cei carora le vor fi destinate. Cei noua vor capata drept la initiativa legislativa, urmand sa impuna inclusiv Guvernului initierea unor proiecte de lege, apreciaza Victoria Stoiciu, intr-un editorial pentru Romania Curata.

“Cei noua noua tehnocrati vor putea, practic, impune Guvernului sa initieze proiecte de lege, in timp ce cetatenii obisnuiti au nevoie de nici mai mult, nici mai putin, de 100.000 de semnaturi pentru o initiativa legislativa. Membrii Comitetului nu vor raspunde nimanui, nici macar in fata legii, pentru ca, in conformitate cu proiectul de lege, activitatea din cadrul consiliului general al Comitetului nu atrage o stare de incompatibilitate ori de conflict de interese in sensul prevazut de Legea nr.161/2003 privind prevenirea si sanctionarea coruptiei ori cel prevazut in legile speciale care guverneaza statutul autoritatilor din care fac parte aceste persoane. Initiativa se inscrie intr-o tendinta accentuata care se manifesta nu doar in Romania, ci in intreaga Europa, prin care democratia este marginalizata, institutiile reprezentative sunt inlocuite de corpuri de experti nealesi si necontrolati democratic si prin care intregul continent este transformat intr-o anexa a industriei financiare reprezentate de o noua casta, tehnocratia.

“Noi, in Romania, asezonam aceasta tendinta europeana cu ceva condimente locale, cum ar fi, de exemplu, receptivitatea docil-coloniala in fata unor initiative private, precum Coalitia pentru Dezvoltarea Romaniei sau predilectia pentru un stat securist, ce confera un rol din ce in ce mai mare serviciilor secrete. Grupuscule informale, in care se amesteca oameni de afaceri, bancheri influenti si servicii secrete  – iata gasca ce se erijeaza in promotor al binelui public, sub titulatura de tehnocratie. Ascensiunea lor este direct proportionala cu reculul democratiei – orice portiune de teren castigata de ei e o pierdere pentru democratie. Grav este ca procesul de  marginalizare  a democratiei are loc pe fondul unei pierderi de legitimitate a institutiilor democratice – Parlamentul, Guvernul, partidele politice au ajuns la cele mai joase niveluri ale increderii din ultimele decenii, in timp ce increderea in institutiile nealese, cum e armata, SRI, DNA e in crestere, laolalta cu preferinta pentru un premier tehnocrat. Si asta atat in Romania, cat si in Europa.

Aceasta elita se erijeaza sub titulatura pretins neutra de tehnocrat preocupat de stabilitatea financiara, de securitatea nationala, de riscurile sistemice sau riscurile la adresa securitatii tarii. Ea foloseste manipulativ termeni precum riscuri si stabilitate si profita de o insecuritate economica crescanda pentru a determina populatia sa accepte cedarea unor spatii de decizie in mod traditional rezervate institutiilor democratice, reprezentative. Democratia se autodistruge din cauza unei elite economice tot mai puternice, care se bucura de tot mai multe privilegii.

“Versiunea de sistem politic catre care ne indreptam este aceea in care puterea este organizata in jurul unui principiu oligarhic-tehnocrat, democratia se reduce le libertati economice si din care drepturile politice si sociale sunt evacuate. O societate in care piata nu va mai fi ingradita de politic, pentru ca politicul i-a fost subordonat, in care vocea cetatenilor va deveni din ce in ce mai irelevanta, fiind inlocuita cu vocea tot mai puternica pietelor”, sustine Victoria Stoicu, arata b1.ro.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img