vineri, 29 martie, 2024

Generali nu renunta la fuziuni si achizitii, in pofida pandemiei

Distribuie:

Publicat:

Grupul italian de asigurări Assicurazioni Generali SpA a anunţat joi că se aşteaptă ca profiturile sale în 2020 să fie mai scăzute decât în 2019, după ce pandemia de coronavirus (COVID-19) a afectat rezultatele din primul semestru al anului, dar va urmări în continuare oportunităţile de fuziuni şi achiziţii (M&A) ce ar putea apărea în urma crizei, transmite Reuters potrivit Agerpres.

Compania are la dispoziţie între două şi trei miliarde de euro pentru posibile fuziuni şi achiziţii, a afirmat directorul general Philippe Donnet. Acesta a adăugat: "Prioritatea noastră în domeniul M&A în sectorul asigurărilor este Europa, în timp ce pe segmentul gestionării activelor ne uităm la SUA şi Asia".

Luna trecută, Generali a achiziţionat 24,4% din rivala mai mică Cattolica şi, conform unor surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, a abordat compania americană de gestionare a activelor Brightsphere Investment Group pentru o posibilă achiziţie.

Compania se aşteaptă ca profitul net în 2020 să fie mai redus decât în 2019, după ce a scăzut cu 56,7% în primul semestru al acestui an, la 774 milioane de euro, reflectând impactul unor elemente care nu sunt recurente, inclusiv unele pierderi de 226 milioane de euro provocate de volatilitatea de pe pieţe, în urma pandemiei, a explicat Donnet.

Rezultatul operaţional net s-a situat la 2,71 miliarde de euro în primele şase luni din 2020 şi ar urma să scadă anul acesta faţă de 2019, a adăugat şeful Generali.

Rata solvabilităţii, un indicator al solidităţii financiare, a urcat la 197% până în 24 iulie, după ce scăzuse la 194% la 30 iunie 20202, a anunţat directorul financiar Cristiano Borean.

Generali, al cărui cel mai mare acţionar este grupul financiar milanez Mediobanca, este deţinut în proporţie de 28,5% de un grup de investitori italieni, inclusiv miliardarul Leonardo Del Vecchio, care este şi principalul acţionar al Mediobanca.

Generali, prezent şi în România, este unul dintre cei mai mari furnizori globali de asigurări şi management al activelor. Înfiinţat în 1831, este prezent în 50 de ţări, cu un venit total din prime de peste 69,7 miliarde de euro în 2019. Cu aproape 72.000 de angajaţi care deservesc 61 de milioane de clienţi, grupul deţine o poziţie de top în Europa şi o prezenţă în creştere în Asia şi America Latină.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img